1. Home
  2. Economie

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea unor active UPC România de către Huawei Technologies

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Huawei Technologies preia personal şi active de la UPC România în vederea prestării serviciilor de întreţinere a reţelelor publice terestre de comunicaţii cu acces la punct fix din România, se arată într-un comunicat al autorităţii pentru concurenţă. Potrivit documentului, Consiliul Concurenţei nu a constatat suprapunerea activităţilor celor două companii în România.

„Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu reglementările în domeniu, şi a constatat că activităţile companiilor nu se suprapun în România. Ca urmare, operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei”, potrivit sursei citate.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)