1. Home
  2. Economie

Fundația lui Soros își închide porțile în România. În 25 de ani, a finanțat proiecte de 160 de milioane de dolari

În ultimii trei ani, Soros nu mai acordat niciun grant direct către filiala locală a Fundației pentru o Societate Deschisă, considerând că democrația românească este suficient de dezvoltată. Astfel, după 2014, fundația s-a finanțat din venituri proprii (spre exemplu, prin activități comerciale precum traininguri).

Numele fundației s-a schimbat în cei 26 de ani de când este prezentă pe plan local, de la Asociația Fundația Soros pentru o Societate Deschisă la Fundația Soros și, în prezent, la Fundația pentru o Societate Deschisă. De-a lungul timpului, fundația lui Soros a înființat în România companii precum DNT, furnizor de internet, care a fost cumpărat ulterior de Astral (actualul UPC), Centrul pentru Dezvoltare Economică care a fost cumpărat de Good.Bee Credit, acum parte din Erste Bank.

De asemenea, a mai derulat un proiect imobiliar și activități de publishing. Domeniile în care fundația s-a implicat pe plan local prin proiecte sunt drepturile omului și combatarea discriminării, educație, migrație, economie socială, cultură civică și politică, cercetare socială, incluziunea rromilor și altele, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, scrie newmoney.ro.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)