1. Home
  2. Internațional

Rusia donează 5.000 de mitraliere Kalaşnikov şi camioane noi pentru armată către regimul preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte

Rusia donează armament şi vehicule către statul Filipine pentru a susţine lupta împotriva terorismului, a anunţat joi preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, relatează site-ul agenţiei Anadolu. Rusia donează 5.000 de mitraliere Kalaşnikov şi vehicule către regimul preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte „Cinci mii de mitraliere Kalaşnikov urmează să sosească în decursul lunii.

Nu trebuie să facem un secret din acest lucru. Ruşii nu vor să fie public? Toată lumea va şti în cele din urmă.

Acesta este ajutorul acordat de Rusia în lupta noastră împotriva terorismului. De asemenea, ei luptă împotriva terorismului în ţara lor şi doresc să ajute la lupta mondială împotriva terorismului”, a declarat Duterte.

Donaţia include un milion de unităţi de muniţie şi 20 de camioane noi pentru armată şi va ajunge prin intermediul unei nave ruse care va acosta la 22 octombrie în Filipine, potrivit ministrului filipinez al Apărării, Delfin Lorenzana.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)