1. Home
  2. Sport

Simona Halep a dezvăluit cine a avut ideea aducerii lui Andrei Pavel în staff-ul ei

Venirea lui Andrei Pavel în staff-ul Simonei Halep pentru ultimele turnee din acest an a fost ideea antrenorului australian Darren Cahill, a dezvăluit noul lider WTA pentru Europa FM. Gândul aducerii lui Pavel a venit după înfrângerea româncei contra Mariei Sharapova, din turul 1 al US Open.

„Darren a fost cu ideea să-l aducem pe Andrei Pavel. A vrut să schimb un pic vocea, sfaturile de antrenament…

Ei spun acelaşi lucru, dar totuşi diferit. Andrei are rol de antrenor, dar Darren este principalul antrenor.

Aşa am hotărât de la început”, a declarat Halep pentru sursa citată. Halep speră să colaboreze cu Pavel şi anul viitor.

„Îmi doresc să rămână şi Andrei cu noi, dar vom avea o discuţie după Turneul Campioanelor, să vedem dacă şi el vrea să rămână. Acum e o perioadă de probă”, a mai spus românca.

Darren Cahill este antrenorul Simonei Halep de la începutul anului 2016.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)