1. Home
  2. Actualitate

Stare de urgență în statul american Virginia după violențe între extremiști și anti-extremiști. D. Trump denunță ura și cheamă la unitate

Sute de militanţi de extremă dreapta şi ultra-naţionalişti albi s-au luptat, la propriu, cu manifestanţi anti-extremişti. Grupările de dreapta vor să organizeze un miting în parcul central al oraşului.

Poliţia, dotată cu scuturi, a creat cordoane de securitate pentru a-i împiedica pe simpatizanţi să ajungă la locul adunării. Situaţia este incertă şi există riscul unor noi incidente între cele două tabere.

Poliţia estimează că mai multe mii de oameni vor lua parte la mitingul ilegal. Potrivit Reuters, președintele american Donald Trump a condamnat sâmbătă violențele care au izbucnit între naționaliști albi și contramanifestanți în orașul Charlottesville, din statul Virginia.

„Trebuie să fim TOȚI uniți și să condamnăm tot ceea ce reprezintă ura. Nu este loc pentru acest tip de violență în America.

Haideți să fim uniți”, a scris Trump pe contul său de Twitter.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)