Nu mulți știu că, sub unduirile aparent liniștite ale Mării Negre, se ascunde o lume mult mai stranie decât orice legendă.
La doar 180 de metri adâncime, viața încetează brusc – iar de acolo în jos, pe 9/10 din volumul mării, domnește un gaz letal: hidrogenul sulfurat, cel mai mare depozit de pe planetă. Doar bacteriile anaerobe reușesc să supraviețuiască în acest imperiu al morții.
Dar cum a ajuns Marea Neagră să fie atât de diferită de orice altă mare? Răspunsul începe acum aproximativ 9.000 de ani, când un eveniment tectonic a prăbușit pragul geologic ce o separa de Mediterana.
S-a născut atunci strâmtoarea Bosfor, iar apa sărată a năvălit peste un bazin de apă dulce, creând o mare care, în termeni geologici, este una dintre cele mai tinere de pe glob. Deși în urmă cu milioane de ani făcea parte din Marea Sarmatică, forma actuală abia a împlinit câteva milenii.
Această vârstă fragedă explică și paradoxul salinității scăzute. Dintre toate mările lumii, Marea Neagră primește cea mai mare cantitate de ape dulci continentale raportată la suprafață – peste 200 de kilometri cubi anual.
Dunărea, Niprul și Nistrul toarnă neîncetat apă proaspătă, iar un curent puternic din nord o împinge spre Bosfor. În același timp, un contracurent din Mediterana aduce apă sărată, dar echilibrul rămâne fragil: salinitatea este de două ori mai mică decât cea a oceanelor.
Practic, Marea Neagră este un uriaș amestec de dulce și sărat, în care straturile nu se amestecă niciodată. Această lipsă de circulație verticală are o consecință dramatică. Oxigenul nu pătrunde dincolo de primii 180 de metri, iar dedesubt, materia organică în descompunere produce hidrogen sulfurat.
Rezultatul: un fund marin în care, pe lângă acest gaz otrăvitor, cercetătorii au descoperit oxizi de uraniu – o comoară biogenă, formată din scheletele unor organisme planctonice căzute în mâl, poate exploatabilă într-un viitor îndepărtat.
Și totuși, deși este adesea comparată cu Mediterana, Marea Neagră nu pierde la capitolul frumusețe – ci câștigă la cel al vieții. Transparența scăzută, de doar 15-17 metri, față de cei 50 de metri ai Mediteranei, nu este un defect: înseamnă o densitate biologică mult mai mare.
Cu cât apa este mai verde sau mai brună, cu atât e mai bogată în plante și viețuitoare. Așa că, dacă „albastrul de Mediterana” este un avantaj turistic, adevărata Bogăție – sub aspect ecologic – se află în apele tulburi ale Mării Negre.
