Wang Yi, înaltul reprezentant diplomatic al Chinei, va face o vizită oficială în Rusia, pentru “consultări strategice de securitate” cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe, și Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. Pe agenda discuțiilor va mai fi războiul din Ucraina și cooperarea mai strânsă într-o grupare internațională, cum este ONU.
Vizita lui Yi are loc la câteva zile după ce Vladimir Putin l-a primit pe Kim Jong-un, președintele Coreei de Nord. În tot acest context, oficialii americani s-au temut că cele două țări ar putea încheia acorduri privind producerea și furnizarea de armament. Oficial, Moscova și Phenianul au transmis, oficial, că a fost analizat sprijinul rus pentru programul nord-coreean de lansare de sateliți.
Presa rusă scrie că deplasarea lui Yi pregătește terenul pentru o vizită istorică a lui Putin la Beijing. Totuși, diplomația chineză temperează așteptările și vorbește despre “un eveniment de rutină”. Amintim că la începutul lunii, președintele Rusiei a declarat că se va întâlni cu omologul chinez, dar nu a precizat când și unde. De când Curtea Penală Internațională a emis pe numele lui un mandat de arestare, pentru deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Vladimir Putin nu a mai planificat călătorii în străinătate. Ultima vizită externă a avut loc în decembrie 2022, în Belarus și Kârgâzstan. Dacă liderul rus va merge la Beijing, nu va fi arestat, întrucât guvernul chinez nu a semnat statutul Curții Penale Internaționale.
China nu a comentat întrevederea lui Putin cu Kim Jong-un, însă analiștii consideră că orice sprijin reciproc între cele două state se întâmplă cu știința sau acordul implicit al Beijingului, având în vedere legăturile strânse dintre cele trei țări. Legăturile trec dincolo de antipatia față de SUA și lumea occidentală. De exemplu, Beijingul a fost pentru mult timp “colacul de salvare” al Phenianului, prin comerț.
Călătoria lui Wang Yi în Rusia are loc la o zi după ce acesta l-a întâlnit pe Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al Statelor Unite. Cei doi au discutat despre securitatea din regiune și despre războiul din Ucraina. În plus, și Antony Blinken, secretarul american de stat, s-a întâlnit cu Han Zheng, vicepreședintele chinez, în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite. A fost cea mai recentă reuniuni dintr-o serie de discuții la nivel înalt între oficiali americani și chinezi, care ar putea pune bazele unei întrevederi între Joe Biden și Xi Jinping.
Pe lângă Blinken, au mai călătorit în China și secretarii americani pentru Comerț și Trezorerie. Joe Biden și-a exprimat, recent, dezamăgirea că omologul chinez nu a participat la summitul G20. De altfel, președintele chinez nu va lua parte nici la Adunarea Generală a ONU, de săptămâna aceasta.