ANPC pierde definitiv primul proces cu băncile pe recalcularea ratelor la credite şi pierde un alt litigiu pe fond

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a pierdut apelul în procesul cu First Bank, aceasta fiind prima decizie definitivă din cele 19 dosare care vizează amenzile acordate băncilor pentru că ar fi înşelat clienţii prin calcularea ratelor în anuităţi. Pe fond a mai venit o decizie împotriva ANPC, în contestaţia depusă de Intesa SanPaolo, care a dus numărul dosarelor pierdut în acest stadiu procesual la 7, relevă datele analizate de Profit.ro.