Liniile portocalii care par să explodeze din inima galaxiei Messier 77 nu sunt reale. Sunt o iluzie optică, creată de însuși telescopul care le-a capturat.
James Webb, cel mai puternic observator spațial construit vreodată, a întors către această galaxie aflată la 62 de milioane de ani-lumină instrumentul MIRI, specializat în infraroșu mediu.
Iar ceea ce a văzut este o imagine uluitoare: un vârtej de praf incandescent și stele nou-născute, cu un miez atât de orbitor încât lumina sa se îndoaie la marginile oglinzii hexagonale a telescopului, generând acele vârfuri de difracție care nu aparțin spațiului, ci opticii.
În realitate, Messier 77 este una dintre cele mai strălucitoare și mai studiate galaxii de pe cerul nopții. Cu un diametru de aproximativ 100.000 de ani-lumină, ea face parte din categoria galaxiilor Seyfert de tip II, cunoscute pentru activitatea lor extremă de formare a stelelor.
În centru, o gaură neagră supermasivă – de opt milioane de ori mai grea decât Soarele – trage cu o forță gravitațională colosală gazele fierbinți pe o orbită rapidă, provocând coliziuni care generează căldură și radiații intense.
Acest nucleu galactic activ este ascuns, de fapt, într-un inel de explozii stelare cu un diametru de peste 6.000 de ani-lumină. Acolo, rata de formare a stelelor este uriașă, iar imaginile lui Webb scot la iveală detalii ale brațelor spirale și ale discului de praf cosmic care hrănește acest proces.
Fără gaz și praf, stelele nu s-ar putea naște – iar Messier 77 este extrem de bogată în ambele. Observațiile la diferite lungimi de undă pe care le permite James Webb nu sunt doar spectaculoase vizual.
Ele oferă o fereastră directă spre dinamica internă a unei galaxii active, dezvăluind cum interacționează stelele, gazele și praful într-un dans care modelează evoluția întregii structuri.
Cu fiecare imagine, înțelegerea modului în care se nasc stelele în astfel de medii extreme devine mai clară – iar această galaxie, cu inelul ei de foc și nucleul său orbitor, este un laborator cosmic de neprețuit.
