O echipă de cercetători a descoperit în deșertul Fayum din Egipt o nouă specie de Hyaenodonta, denumită Bastetodon syrtos, caracterizată prin mușchi maxilari extrem de puternici. Descoperirea oferă informații valoroase despre evoluția mamiferelor carnivore.
Hyaenodonții, un grup de mamifere carnivore dispărute, au evoluat cu mult înainte de apariția felinelor, canidelor și hienelor moderne.
Aceștia aveau dinți ascuțiți, similari cu cei ai hienelor, și vânau primate, hipopotami timpurii, elefanți timpurii și hiraci asemănători castorilor în ecosistemele africane.
În timpul săpăturilor efectuate în straturile de rocă vechi de 30 de milioane de ani din Depresiunea Fayum, paleontologii au descoperit craniul aproape complet al unui carnivor de apex antic.
Caracteristicile craniului, inclusiv dinții ascuțiți și mușchii maxilari puternici, sugerează o mușcătură extrem de puternică. Specimenul a fost numit după zeița egipteană Bastet, simbol al protecției, plăcerii și sănătății.
Descoperirea noii specii a permis reevaluarea unui grup de hyaenodonți de dimensiunea unui leu, descoperit inițial în Fayum cu peste 120 de ani în urmă. Acest specimen aparține unui nou gen, Sekhmetops, numit în onoarea lui Sekhmet, zeița egipteană cu cap de leu a mâniei și a războiului.
Deși Sekhmetops a fost inițial clasificat într-un grup european de hyaenodonți, analiza noului craniu fosilizat indică faptul că atât Bastetodon (de dimensiunea unui leopard), cât și Sekhmetops (de dimensiunea unui leu) aparțin unui grup de hyaenodonți originar din Africa.
Se presupune că Bastetodon și Sekhmetops s-au răspândit ulterior din Africa în valuri succesive, ajungând în Asia, Europa, India și chiar America de Nord. Acum aproximativ 18 milioane de ani, unele rude ale acestor hyaenodonți se numărau printre cele mai mari mamifere carnivore de pe Pământ.
Schimbările climatice și tectonice din Africa în timpul epocii Oligocen au permis accesul pe continent a rudelor felinelor, canidelor și hienelor moderne. Pe măsură ce mediile și prada s-au schimbat, diversitatea hyaenodonților, mai specializați, a scăzut.
Hyaenodonții au dispărut în cele din urmă în urmă cu aproximativ 25 de milioane de ani. Această descoperire contribuie la înțelegerea diversității și evoluției hyaenodonților, precum și a distribuției lor globale.
Cercetările continuă pentru a elucida relațiile complexe dintre acești prădători antici și mediile lor de-a lungul timpului și pe diferite continente.
