Vestea că flăcările de la „Porțile Iadului” se sting ar putea fi, de fapt, un semnal de alarmă. În inima deșertului Karakum, un crater uriaș arde de cinci decenii fără întrerupere, iar acum, când focul pare să slăbească, consecințele pentru climă s-ar putea înrăutăți.
Totul a început în 1971, când geologii sovietici forau în căutarea petrolului. Au perforat din greșeală o pungă uriașă de gaz natural, iar solul s-a prăbușit sub ei, formând o groapă lată de 70 de metri și adâncă de 20.
Pentru a opri scurgerea vaporilor toxici, au decis să aprindă gazul, convinși că va arde rapid. A fost o eroare care a durat mai bine de 50 de ani: flăcările nu s-au mai stins.
În 2025, oficialii din Turkmenistan au anunțat, în cadrul unei conferințe internaționale, că intensitatea focului a scăzut considerabil.
Irina Luryeva, directoare la compania energetică de stat Turkmengaz, a declarat că reducerea este de aproape trei ori, iar datele satelitare de la firma britanică Capterio confirmă tendința.
Guvernul local susține că meritul aparține celor două puțuri forate lângă crater în 2024, care extrag gazul direct din subteran. Capterio, însă, are o altă teorie.
Analizele lor arată că flăcările începuseră să se diminueze cu mult înainte de intervenția cu puțurile, ceea ce sugerează că și procesele naturale ar putea fi implicate. Cert este că, oricât de slăbit, craterul continuă să emită cantități uriașe de metan.
Între 2022 și 2025, media a fost de aproximativ 1.300 de kilograme pe oră, iar în octombrie 2025, emisiile au sărit la 1.960 de kilograme pe oră.
Paradoxul este că, atâta timp cât gazul arde, metanul se transformă în dioxid de carbon, care, oricât de periculos pe termen lung, este mai puțin nociv imediat.
Dacă focul s-ar stinge complet, metanul brut – de aproximativ 30 de ori mai puternic decât CO2 în captarea căldurii – ar fi eliberat direct în atmosferă. Iar metanul nu este doar al doilea cel mai abundent gaz cu efect de seră, ci și responsabil pentru circa 11% din emisiile globale.
Așadar, deși decenii la rând ecologiștii și autoritățile și-au dorit stingerea craterului, realitatea este mai nuanțată. Studiul publicat în Acta Geophysica arată că, pentru planetă, flăcările mai slabe, dar încă vii, ar putea fi răul cel mai mic.
