Bombă de 100 de kilograme din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită într-o pădure de lângă Cluj

· editat de A. Predescu

Doi excursioniști care se aflau duminică în Pădurea Făget de lângă Cluj au descoperit întâmplător o bombă de 100 de kilograme din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

O bombă de aviaţie de 100 de kilograme a găsită întâmplător de două persoane în Pădurea Făget, în apropiere de drumul Sfântul Ion.

„Pirotehniștii de la ISU Cluj au desfășurat o misiune de asanare a muniției neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai exact, a fost vorba despre o bombă de aviație de 100 de kilograme, găsită întâmplător de două persoane în Pădurea Făget, în apropiere de drumul Sfântul Ion. Imediat au fost solicitați specialiștii pirotehniști care au ridicat elementul de muniție. La misiune au luat parte și pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca.

Bomba va fi distrusă în condiții de maximă siguranță în cadrul unei misiuni specifice. Vă reamintim faptul că aceste elemente de muniție sunt extrem de periculoase. Astfel, în cazul în care sunt descoperite, recomandăm populației să apeleze numărul de urgență 112”, potrvit unui comunicat al ISU Cluj.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia
Distribuie articolul:

Urmărește-ne și pe Facebook ca să fii la curent cu știrile cu adevărat importante, actualizate non-stop.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.