1. Home
  2. Internațional

Brexit: Camera Comunelor aprobă moţiunea care cere amânarea ieşirii din UE

Parlamentul britanic a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni, transmite agenţia Reuters.Moţiunea, votat cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă, aminteşte că legislativul de la Londra a respins prin vot atât acordul convenit cu UE cât şi opţiunea unui Brexit fără acord, prin urmare guvernul va încerca să obţină o extindere a perioadei de negociere a Brexitului.În textul moţiunii este menţionat că dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexitul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar.Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxelles-ului o amânare mai lungă a

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)