1. Home
  2. Internațional

Canada: Premierul Trudeau consideră că Beijingul “nu înţelege” independenţa sistemului judiciar canadian

China “nu înţelege” că sistemul de justiţie canadian este independent, insistând să lege detenţia a doi canadieni de arestarea unui membru chinez din conducerea companiei Huawei în Canada, şi-a exprimat joi regretul premierul canadian Justin Trudeau, transmite AFP.”Canada are un sistem judiciar complet independent de imixtiunea politicienilor; nu este chiar acelaşi lucru în China”, a declarat Trudeau într-o critică directă a Beijingului, într-un moment în care relaţiile diplomatice dintre cele două ţări sunt la un nivel foarte scăzut.”Aşadar ei nu înţeleg că noi nu avem capacitatea sau dorinţa de a interveni în sistemul nostru judiciar independent”, a adăugat el.Michael Kovrig, fost diplomat canadian care a făcut un post la Beijing, precum şi consultantul şi omul de afaceri Michael Spavor, au fost arestaţi pe 10 decembrie 2018 de autorităţile chineze, sub acuzaţia de spionaj.Procedura judiciară împotriva celor doi canadieni este precepută pe

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)