1. Home
  2. Actualitate

Caniculă şi disconfort termic accentuat în sudul şi vestul ţării

Zone din vestul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află marţi, 26 iulie, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Conform avertizării citate de Agerpres, în Banat, Crişana, Oltenia şi local în Muntenia şi vestul Transilvaniei şi al Maramureşului valul de căldură se va intensifica.

În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37 – 40 de grade Celsius, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Judeţele avertizate de meteorologi, în totalitate, sunt: Arad, Bihor, Satu Mare, Timiş, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, iar parţial: Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)