1. Home
  2. Economie

Compania imobiliară Nordis Group a vândut anul trecut peste 700 de unități, pentru suma de 400 de milioane de lei

Compania a vândut anul trecut peste 700 de unități la mare, la munte și în București, dintre care 571 de proprietăți numai pe litoral. În etapa 2 a ansamblului Nordis Mamaia au fost deja vândute 258 de unități din luna august până în decembrie.

Firma are patru șantiere în lucru, iar interesul pentru o proprietate premium în crește tot mai mult pe măsură ce dezvoltatorul este tot mai aproape de primele livrări de anul acesta. Potrivit companiei, proprietățile premium sunt o variantă de investiție preferată de românii cu bani, iar cifrele o demonstrează: cea mai mare investiție a unui singur client al firmei realizată în 2021 depășește 6 milioane de lei.

De altfel, aproape toți clienții Nordis sunt familiarizați cu beneficiile de a deține proprietăți imobiliare. Un procent de 86% dintre aceștia mai au și alte investiții imobiliare, iar 53% dintre ei dețin o altă locuință de vacanță, precizează compania.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)