1. Home
  2. Sport

CSM Bucureşti rămâne fără antrenor

Per Johansson se va despărţi de CSM Bucureşti la sfârşitul acestui sezon. Campioana României i-a făcut o propunere de prelungire a contractului, dar antrenorul a anunţat clubul că nu poate rămâne, principalul motiv fiind familia.

”Am discutat azi cu oficialii clubului şi i-am informat că mi-ar fi plăcut să continui aici, dar aveam dinainte o înţelegere cu Muntenegru şi vreau să dau acolo sută la sută. De asemenea, familia mea nu poate veni aici în viitorul sezon, copilul meu este încă la şcoală şi sincer nu vreau să trăim separaţi.

A sta aici 10 luni pe an în acest moment, este imposibil pentru mine. Aşadar, motivul principal al deciziei mele ţine în primul rând de familie, dar şi de faptul că respect foarte mult contractul cu Muntenegru.

Am semnat o înţelegere cu ei, prin care m-am obligat să lucrez cel puţin 115 zile cu ei / an şi mi-ar fi fost foarte greu să mă ţin de contract, dacă aş fi antrenat CSM Bucureşti.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)