În urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, în perioada Triasicului Timpuriu, un grup de amfibieni primitivi denumiți temnospondyli a reușit să supraviețuiască uneia dintre cele mai devastatoare extincții în masă din istoria Pământului, cunoscută sub numele de „Marea Extincție”.
Această perioadă a fost caracterizată de activitate vulcanică aproape constantă, care a dus la încălzire globală prelungită, aridizare, reducerea nivelului de oxigen din atmosferă, fenomene El Niño extreme, ploi acide și incendii de proporții.
Condițiile au devenit atât de ostile încât zonele tropicale au rămas complet lipsite de viață animală. Un studiu recent, publicat în Royal Society Open Science, arată că temnospondylii au supraviețuit acestei perioade critice menținându-și caracteristicile anatomice și ecologice anterioare.
Cercetătorii au analizat date fosile de la 100 de specimene de temnospondyli din perioada Triasică, studiind morfologia craniilor, dinților și dimensiunile corporale ale acestora.
Acești amfibieni prezentau o varietate de dimensiuni corporale, de la forme mici care se hrăneau cu insecte până la exemplare mai mari cu boturi lungi specializate pentru prinderea peștilor.
Capacitatea lor de a se adapta la diferite surse de hrană și de a se refugia în corpuri de apă izolate s-a dovedit crucială pentru supraviețuirea lor.
În ciuda condițiilor extreme, temnospondylii au reușit să traverseze zona tropicală moartă, fiind prezenți în fosile descoperite în Africa de Sud, Australia, America de Nord, Europa și Rusia.
Succesul lor a atins apogeul la aproximativ 5 milioane de ani după criza inițială, urmată de un declin treptat. Declinul temnospondylilor a început în Triasicul Mijlociu, odată cu diversificarea strămoșilor mamiferelor și dinozaurilor.
Deși au dispărut definitiv în urmă cu aproximativ 120 de milioane de ani și nu au rude în viață astăzi, studiul acestor amfibieni oferă informații valoroase despre capacitatea de adaptare a speciilor în fața schimbărilor de mediu extreme.
Cercetarea acestor evenimente din trecut are relevanță și pentru înțelegerea modului în care amfibienii actuali, precum broaștele, salamandrele și broaștele râioase, ar putea face față provocărilor de mediu contemporane, având în vedere că acestea reprezintă în prezent unul dintre grupurile de animale cele mai amenințate de schimbările climatice și bolile pe scară largă.
