Gigantul Everest, cel mai înalt vârf al lumii, măsurând 8.850 de metri, este într-o continuă ascensiune. Deși întregul lanț muntos Himalayan se înalță de 50 de milioane de ani, încă de când subcontinentul indian a intrat în coliziune cu Eurasia, Everestul se remarcă printr-o creștere mai accelerată.
Se estimează că Everestul a crescut cu 15-50 de metri de la unirea râurilor Kosi și Arun, eveniment ce a avut loc în urmă cu aproximativ 89.000 de ani.
Această creștere impresionantă este explicată printr-un fenomen geologic numit recul izostatic, care descrie ascensiunea unor porțiuni ale scoarței terestre ca urmare a reducerii greutății de la suprafață.
Imaginea unui vas care se ridică la suprafața apei odată ce marfa este descărcată ilustrează cel mai bine acest proces. Scoarța terestră, stratul exterior al planetei, se comportă similar, plutind pe mantaua fierbinte și semi-fluidă.
În cazul Everestului, eroziunea cauzată de râurile Kosi și Arun joacă un rol esențial. Odată ce Kosi a asimilat debitul lui Arun, procesul de eroziune s-a intensificat, transportând cantități impresionante de rocă și sol la vale.
Această descărcare masivă a condus la o ușurare a scoarței în zona Everestului, permițându-i acestuia să se înalțe. Cercetătorii estimează că reculul izostatic este responsabil pentru aproximativ 10% din rata anuală de creștere a Everestului. Acest proces, însă, nu este unic pentru Himalaya.
Un exemplu elocvent îl găsim în Scandinavia, unde uscatul continuă să se ridice și astăzi, ca urmare a topirii ghețarilor masivi ce acopereau regiunea în ultima eră glaciară. Efectul este vizibil în modificarea liniilor de coastă și a peisajului, chiar și la mii de ani de la retragerea ghețarilor.
Măsurătorile GPS confirmă creșterea constantă a Everestului, într-un ritm mai alert decât eroziunea cauzată de factorii externi, cum ar fi vântul sau ploaia. Mai mult, dacă ritmul eroziunii se menține, este posibil ca rata de creștere a Everestului să se intensifice.
Este important de menționat că și alte vârfuri din Himalaya, precum Lhotse, al patrulea ca înălțime, și Makalu, al cincilea, se înalță datorită aceluiași proces geologic. Interesant este că Makalu, fiind mai apropiat de râul Arun, crește într-un ritm ușor mai accelerat.
Studiul Everestului demonstrează caracterul dinamic al planetei noastre. Până și colosul Everest, aparent de neclintit, este supus unor procese geologice continue, reprezentând o dovadă vie a faptului că Terra este într-o continuă schimbare, uneori imperceptibilă la scara vieții umane.
