Cum evoluează oamenii la înălțimi extreme pe Platoul Tibetan?

De-a lungul mileniilor, corpul uman a demonstrat o capacitate extraordinară de adaptare la cele mai diverse condiții de mediu. Un exemplu fascinant în acest sens îl reprezintă locuitorii de pe Platoul Tibetan, o regiune situată la altitudini impresionante, în apropierea vârfului Everest.

Aici, aerul rarefiat, sărac în oxigen, pune la încercare însăși esența supraviețuirii umane. Ceea ce pentru majoritatea oamenilor ar reprezenta o provocare imposibilă, pentru tibetani a devenit o realitate cotidiană.

De-a lungul a generații întregi, corpurile lor au suferit modificări subtile, dar esențiale, pentru a face față concentrației scăzute de oxigen. Astfel, tibetanii nu se confruntă cu hipoxia, o afecțiune specifică zonelor înalte, care afectează majoritatea vizitatorilor.

Oamenii de știință au studiat cu atenție aceste adaptări uimitoare, analizând modul în care organismul tibetanilor reușește să transporte și să utilizeze oxigenul într-un mediu atât de ostil.

Cercetările s-au concentrat asupra femeilor, considerându-se că succesul reproductiv reprezintă un indicator esențial al adaptării la mediu.

S-a observat că femeile tibetane cu un nivel mediu de hemoglobină, proteina responsabilă de transportul oxigenului în sânge, au dat naștere unui număr mai mare de copii sănătoși.

Interesant este faptul că, în ciuda nivelului mediu de hemoglobină, saturația oxigenului în sânge era ridicată, indicând o eficiență crescută a acestui proces.

Această descoperire sugerează că organismul tibetanilor a evoluat pentru a optimiza utilizarea oxigenului disponibil, fără a crește însă densitatea sângelui, ceea ce ar fi putut pune presiune suplimentară asupra inimii.

Mai mult, s-a constatat că femeile cu o rată de succes reproductiv ridicată aveau un flux sanguin pulmonar crescut și un ventricul stâng, camera inimii responsabilă de pomparea sângelui oxigenat în corp, mai mare decât media globală.

Toate aceste adaptări, rezultate în urma unui proces îndelungat de selecție naturală, demonstrează o simbioză perfectă între om și mediul său, chiar și în cele mai extreme condiții.

Studiul acestor populații unice oferă o perspectivă fascinantă asupra capacității extraordinare a speciei umane de a se adapta și de a evolua.