Când auzim de spațiu de stocare, ne gândim la megabytes, gigabytes, poate terabytes. Rareori la bit și byte, unitățile minuscule din care pornește totul. Dar pe măsură ce generăm tot mai multe date, întrebarea devine practică: ce urmează după un terabyte?
La ce dimensiuni ar trebui să ne uităm în anii care vin? Datele folosesc, în mod obișnuit, prefixele Sistemului Internațional de Unități. În această scară, tera-înseamnă a patra putere a lui 1000, adică un terabyte este 10^12 bytes.
După el vin, în ordine, petabyte (10^15), exabyte, zettabyte și yottabyte. Fiecare pas înseamnă un salt uriaș: de la mii de miliarde la milioane de miliarde de bytes. Există însă și o altă logică, cea pe care o preferă calculatoarele. În loc de multipli ai lui 10, ele lucrează cu puteri ale lui 2.
La început, informaticienii au rotunjit valorile binare folosind aceleași prefixe familiare din sistemul metric, ceea ce a creat o zonă gri între cele două lumi. Chiar și astăzi, în etichetele din tehnologie, co-există interpretări: unii folosesc multiplii de 1000, alții pe cei de 1024.
Pentru a evita confuzia, au apărut prefixe binare dedicate puterilor lui 1024: kibi-, mebi-, gibi-, tebi-, pebi-. Astfel, după terabyte (10^12) vine petabyte (10^15), iar, în limbajul binar corect, echivalentul ar fi pebibyte (2^50).
În practică, însă, termenii binari — deși exacți — nu sunt folosiți curent în conversațiile de zi cu zi. Un exemplu ajută. Un hard disk poate fi etichetat drept 1 TB, ceea ce înseamnă 1000^4 bytes.
În software, aceeași cantitate de date poate fi raportată folosind multipli de 1024 și exprimată în tebibytes, unde 1 TiB este 1024^4 bytes. Cifrele nu mai coincid, de aici impresia că „lipsește” spațiu — în realitate, e doar diferența dintre două sisteme de numărare.
La baza acestor unități stă byte-ul, inventat în iulie 1956 de informaticianul germano-american Werner Buchholz, în timpul dezvoltării primului supercomputer IBM cu tranzistori, IBM 7030 Stretch.
Byte-ul desemna o colecție ordonată de biți — cele mai mici unități de date pe care un computer le poate procesa —, iar forma „byte” a fost aleasă tocmai pentru a evita confuzia cu „bit”.
