Sărutul, deși considerat adesea un gest romantic, ar putea avea origini mult mai pragmatice decât ne-am fi imaginat.
Într-un studiu recent publicat în revista Evolutionary Anthropology, Adriano Lameira, primatolog și psiholog evoluționist la Universitatea din Warwick, propune o teorie fascinantă despre originea acestui comportament uman.
Lameira sugerează că sărutul ar putea fi, de fapt, o formă evoluată a comportamentului de îngrijire reciprocă observat la primatele moderne.
În lumea primatelor, sesiunile de curățare se încheie adesea cu o acțiune asemănătoare sărutului, în care animalele își protruzează buzele și sug cu atenție pentru a îndepărta resturile, insectele și paraziții prinși în blana partenerului.
Această teorie, numită „ipoteza ultimului sărut”, sugerează că, pe măsură ce strămoșii noștri au evoluat și au pierdut treptat din blană, comportamentul de curățare a devenit mai puțin necesar din punct de vedere igienic.
Cu toate acestea, gestul final al acestui ritual – „sărutul” – a persistat ca un semnal social important.
Lameira argumentează că aceste sesiuni mai scurte de curățare ar fi păstrat probabil etapa finală de „sărutare”, până când aceasta a devenit singura rămășiță a unui comportament odinioară ritualistic, folosit pentru a semnala și consolida legăturile sociale și de rudenie într-o specie ancestrală de maimuțe.
Este important de menționat că sărutul nu este universal în toate culturile umane. Un studiu din 2015 publicat în American Anthropologist arată că doar 46% dintre cele 168 de culturi studiate practică sărutul romantic și social.
Mai mult, unele comunități de vânători-culegători indigeni consideră sărutul ca fiind oarecum dezgustător.
Lameira recunoaște aceste excepții în lucrarea sa și subliniază importanța studierii comportamentelor de îngrijire la maimuțele mari moderne, în special la cele cu cantități variabile de blană, pentru a obține mai multe informații despre evoluția sărutului uman.
În concluzie, cercetătorul speră că „ipoteza ultimului sărut” va inspira cercetări suplimentare și va stimula o reflecție mai profundă asupra evoluției comportamentelor unice ale speciei noastre, ținând cont de contextul socio-ecologic, cognitiv și comunicativ mai larg al strămoșilor noștri umani.
