Imaginați-vă o lume fără pământ solid sub picioare, fără suprafață pe care să pășiți, o lume formată doar din gaze. Aceasta este realitatea planetei Jupiter, un gigant gazos, al cincilea de la Soare, situat între Marte și Saturn.
Jupiter este o enigmă fascinantă, chiar și pentru oamenii de știință de la NASA care o studiază cu ajutorul sondei Juno. Dimensiunile sale sunt colosale, putând îngloba peste 1.000 de planete de mărimea Pământului.
Spre deosebire de planetele telurice, precum Mercur, Venus, Pământul și Marte, care au o structură solidă, Jupiter este un vârtej de gaze fierbinți și furtunoase, asemănător Soarelui, compus în principal din hidrogen și heliu.
Vânturile de pe Jupiter ating viteze incredibile, de trei ori mai mari decât cele ale unui uragan de categoria 5 de pe Pământ. Pe Pământ, presiunea aerului crește constant pe măsură ce coborâm spre suprafață. Pe Jupiter, această creștere a presiunii este exponențială, zdrobitoare.
Coborând prin atmosfera sa densă, am experimenta o presiune similară cu cea de pe fundul oceanului, doar că în loc de apă, am fi înconjurați de gaze. La o adâncime de 1.500 km, gazul se transformă într-o formă de hidrogen lichid, creând un ocean imens, fără apă, cel mai mare din sistemul solar.
Continuând coborârea, la 30.000 km adâncime, hidrogenul devine metalic lichid, un material exotic, abia recent reprodus în laboratoarele terestre. Atomii din acest hidrogen metalic sunt atât de comprimați încât electronii lor devin liberi.
Aceste tranziții între straturi sunt graduale, fără delimitări clare. Nu există o suprafață solidă, ci mai degrabă un amestec fierbinte, dens și posibil metalic de lichid și material asemănător celui solid.
În centrul lui Jupiter, presiunea este inimaginabilă, echivalentul a 100 de milioane de atmosfere terestre. Temperatura este de trei ori mai mare decât la suprafața Soarelui, 20.000 de grade Celsius, topind orice navă spațială care ar încerca să ajungă acolo.
Deși Jupiter pare un loc ostil, existența sa este crucială pentru noi. Gravitația sa imensă a acționat ca un scut, deviind asteroizi și comete care altfel s-ar fi putut prăbuși pe Pământ, provocând posibil extincții în masă.
