În lumea literaturii române, puține povești sunt la fel de captivante precum cea a Iuliei Hașdeu și a tatălui său, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Iulia, un copil prodijiu născut în 1869 la București, a demonstrat un talent extraordinar încă de la o vârstă fragedă.
La doar doi ani vorbea fluent franceza, iar la patru ani a început să scrie. Capacitățile ei intelectuale au uimit pe toată lumea, reușind să treacă examenele cumulate ale celor patru clase primare la vârsta de opt ani. Talentul Iuliei s-a manifestat în multiple domenii.
La vârsta de zece ani, pasionată de teatru, a scris o tragedie în trei acte și mai multe piese într-un act. La unsprezece ani, a absolvit prestigiosul Colegiu Național „Sfântul Sava”, demonstrând o inteligență remarcabilă în diverse discipline academice.
Cariera sa academică a atins noi culmi când, la șaisprezece ani, a devenit prima româncă admisă la Sorbona. Aici, a continuat să-și uimească profesorii cu abilitățile sale excepționale. Cu toate acestea, destinul avea să fie crud cu tânăra geniu.
În 1887, în timp ce studia la Paris, Iulia a început să manifeste primele semne ale tuberculozei. Concentrată intens asupra studiilor, a neglijat inițial simptomele bolii. Din păcate, afecțiunea a progresat rapid, forțând-o să-și întrerupă studiile în aprilie 1888.
Iulia Hașdeu s-a stins din viață pe 29 septembrie 1888, la doar 18 ani. Pierderea fiicei sale a avut un impact profund asupra lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Cărturarul a căzut într-o depresie adâncă și s-a îndreptat spre spiritism, încercând să mențină o legătură cu Iulia dincolo de moarte.
Într-o seară de martie, la șase luni după decesul Iuliei, Hașdeu a avut o experiență remarcabilă. Așezat la biroul său, a simțit o senzație ciudată în tâmpla stângă și, fără să-și dea seama, mâna sa a început să scrie pe o foaie de hârtie.
Mesajul, în limba franceză, părea să fie de la Iulia, asigurându-l de fericirea ei și promițându-i o reîntâlnire viitoare. Această experiență l-a marcat profund pe Hașdeu, determinându-l să construiască un castel la Câmpina, dedicat memoriei fiicei sale.
Astăzi, acest castel servește ca muzeu, adăpostind o colecție impresionantă de obiecte personale, fotografii, documente și manuscrise ale familiei Hașdeu. Povestea Iuliei Hașdeu și a relației sale cu tatăl său dincolo de moarte rămâne una dintre cele mai fascinante din cultura română.
Ea ilustrează nu doar geniul precoce al unei tinere excepționale, ci și puterea iubirii paterne și dorința omenească de a transcende granițele dintre viață și moarte.
