1. Home
  2. Actualitate

Disconfort termic în cea mai mare parte a țării și instabilitate atmosferică în zonele de deal și munte până vineri noaptea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de disconfort termic şi manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, valabilă de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00. Precipitații în zonele de munte și deal Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice şi sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Îndeosebi după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)