1. Home
  2. Economie

Drumul Expres Brăila – Galați va fi gata la sfârșitul anului viitor – ministrul Transporturilor

„Drumul Expres Brăila – Galați, din discuțiile cu constructorul, va fi gata la sfârșitul anului viitor”, a spus șeful Transporturilor, cu ocazia unei vizite pe șantierul Pasajului de la Drajna. Pe 15 aprilie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru „proiectarea si executia Drumului Expres Brăila – Galați” cu asocierea SA & PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, valoarea contractului fiind de 371,42 milioane de lei fără TVA.

Sursa de finanțare este din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție este de 120 de luni. Proiectul tehnic de execuție a fost avizat în cadrul CTE al CNAIR în noiembrie 2021.

Autorizația de construire pentru prima etapă (pentru aproape 7 kilometri) a fost emisă pe 24 decembrie 2021.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)