Un craniu donat a dezvăluit o adâncitură misterioasă sub orbită – iar acea urmă minusculă rescrie tot ce credeam că știm despre urșii koala. Cercetătorii din Australia au examinat osul maxilar și au observat imediat ceva ieșit din comun: o depresiune adâncă, complet absentă la koalele moderne.
Specimenul, găsit în peșteri din regiunea Margaret River și Yanchep, fusese donat Muzeului Australiei de Vest. În loc să aparțină speciei cunoscute, Phascolarctos cinereus, care trăiește azi pe coasta de est, fosila reprezenta o linie evolutivă complet separată.
Noua specie, botezată Phascolarctos sulcomaxilliaris, avea un craniu mai scurt și mai robust, dinți mai lați și un corp mai suplu decât al urșilor koala actuali.
Acea adâncitură neobișnuită, explică autorii studiului publicat în Royal Society Open Science, ar fi putut susține mușchi faciali mai dezvoltați – poate o mobilitate sporită a buzei superioare sau un simț al mirosului mai eficient.
Până acum, oamenii de știință credeau că toate fosilele descoperite în vestul Australiei fac parte din aceeași specie care încă mai supraviețuiește în est. Analizele anatomice și comparațiile detaliate au spulberat această idee.
Animalele din vest reprezentau o ramură evolutivă distinctă, care a dispărut în urmă cu aproximativ 28.000 de ani. Atunci, climatul din sud-vestul Australiei a devenit tot mai rece și mai uscat.
Pădurile de eucalipt – singura sursă de hrană și adăpost pentru acești koala – s-au redus drastic timp de aproape 10.000 de ani. Pentru o creatură care depinde aproape exclusiv de frunzele de eucalipt, dispariția habitatului a fost o condamnare sigură.
Descoperirea nu este doar o lecție despre trecut. Oamenii de știință avertizează că aceeași vulnerabilitate amenință și populațiile actuale de koala din estul Australiei. Degradarea pădurilor de eucalipt, amplificată de schimbările climatice și defrișări, poate repeta istoria.
Protejarea acestor habitate nu mai este o alegere – este singura șansă ca ultimele specii de koala să nu sufere aceeași soartă.
