O viață de zece ori mai lungă
Un șobolan cârtiță golaș poate trăi 41 de ani – de zece ori mai mult decât un șoarece. Acum, un grup de oameni de știință a reușit să preia unul dintre secretele biologice ale acestei rozătoare ridate și să îl transfere la o altă specie.
Șoarecii modificați genetic au devenit mai sănătoși și au câștigat, în medie, 4,4% mai mult timp de viață. Nu e vorba despre o simplă coincidență. Șobolanii cârtiță golași par aproape imuni la bolile care vin odată cu vârsta – cancer, neurodegenerare, boli cardiovasculare, artrită.
Cercetătorii au descoperit că acest scut de protecție provine dintr-o substanță pe care o au în exces: acidul hialuronic cu masă moleculară mare, cunoscut sub prescurtarea HMW-HA. În corpul lor, cantitatea este de aproximativ zece ori mai mare decât la șoareci sau la oameni.
Transferul genetic și efectele la șoareci
Echipa condusă de Vera Gorbunova, profesor la Universitatea Rochester, a izolat gena responsabilă pentru această producție – versiunea specifică a genei hyaluronan synthase 2, așa cum apare la șobolanul cârtiță golaș. Apoi a inserat-o în genomul șoarecilor. Rezultatul?
Șoarecii modificați au început să producă mai mult hialuron în diverse țesuturi, au dezvoltat mai puține tumori spontane, au fost protejați împotriva cancerului de piele indus chimic și au prezentat un nivel scăzut de inflamație cronică pe măsură ce îmbătrâneau.
Inflamația este, de fapt, unul dintre principalii markeri ai bătrâneții. În plus, sănătatea intestinală a rămas superioară.
Creșterea duratei de viață cu 4,4% poate părea modestă, dar adevărata descoperire este alta: un mecanism de longevitate care a evoluat la o specie a putut fi exportat cu succes la o alta. „
Este o dovadă de concept – putem lua trăsături unice de longevitate și le putem transfera altor mamifere”, explică Gorbunova.
Implicații și perspective
Studiul, publicat în Nature, marchează un pas important. Cercetătorii au muncit zece ani de la identificarea HMW-HA la șobolanul cârtiță până la demonstrarea efectelor sale la șoareci. Următorul obiectiv este clar: aplicarea la oameni. Însă longevitatea acestor animale nu depinde de o singură genă.
Studii mai recente au arătat că proteina cGAS le permite să repare ADN-ul mult mai eficient decât alte mamifere.
Este un sistem complex de apărare – rezistență la cancer, control al inflamației, reparare a ADN-ului – care împreună transformă o creatură aparent modestă într-un model fascinant pentru știința îmbătrânirii.
