Fostul preşedinte rus Medvedev vrea anexarea Donbasului pentru a întări ofensiva rusă: Încălcarea teritoriului Rusiei este o crimă şi dacă este comisă, aceasta va permite să se utilizeze toate forţele de legitimă apărare

· editat de M. Comșa

Referendumurile în Donbas „sunt de o mare importanţă nu numai pentru protecţia sistemică a locuitorilor (…), dar şi pentru restabilirea dreptăţii istorice”, a declarat dl Medvedev pe Telegram. „Încălcarea teritoriului Rusiei este o crimă şi dacă este comisă, aceasta va permite să se utilizeze toate forţele de legitimă apărare”, a adăugat el.

Potrivit lui Medvedev, „transformarea geopolitică a lumii va deveni ireversibilă” după „integrarea de noi teritorii” în Rusia.

Medvedev, care a fost preşedinte din 2008 până în 2012, apoi prim-ministru din 2012 până în 2020, este actualmente vicepreşedinte al puternicului Consiliu de securitate rus.

Aceste declaraţii vin când autorităţile pro-ruse din Ucraina îşi înmulţesc apelurile să se organizeze referendumuri de anexare la Rusia, în plină contraofensivă a armatei Kievului care provoacă îngrijorarea forţelor de ocupaţie instalate de Moscova. Marţi, unul din principalii reprezentanţi pro-Moscova din Donbas, Denis Puşilin, a afirmat că „republicile” separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk „lucrează activ” de luni seara la organizarea unui referendum pentru a se alipi Rusiei.

Puşilin a arătat ca vrea un vot „cât mai deschis posibil”, totuşi fără a „avea vreo îndoială” privind rezultatul scrutinului.

Reprezentantul Moscovei în regiunea separatistă Lugansk, Rodion Miroşnik, a confirmat că cele două teritorii separatiste „se coordonează” în organiarea unui asemenea vot.

„Cred că consultări serioase între cele două (teritorii separatiste) şi Rusia vor începe acum”, a declarat el la televiziunea rusă.

Aceste referendumuri, pe modelul celui care a formalizat anexarea peninsulei Crimeea (sud) de către Rusia în 2014, denunţată de comunitatea internaţională, fac obiectul unor pregătiri de mai multe luni.

Dar contraofensiva dusă actualmente de forţele Kievului în nord-estul şi sudul Ucrainei au obligat mai multe zone aflate sub control rusesc să amâne votul. Pe 5 septembrie, administraţia de ocupaţie a regiunii Herson (sud) arătase că îşi „suspendă” referendumul din cuza „evenimentelor momentului”.

Totuşi, oficialii din Herson au cerut din nou autorităţilor de ocupaţie „ţinerea imediată a unui referendum” de anexare.

Sursa: La Libre Belgique/ Rador/ Traducere: Gabriela Sîrbu

Distribuie articolul:

Urmărește-ne și pe Facebook ca să fii la curent cu știrile cu adevărat importante, actualizate non-stop.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.