1. Home
  2. Economie

Franţa mizează pe o recoltă de 37 milioane tone de grâu în acest an

Producţia preconizată pentru acest an este cu 3,6% peste media ultimilor cinci ani şi se bazează pe o producţie medie de 7,37 tone de grâu la hectar, în creştere faţă de 6,98 tone pe hectar anul trecut, şi pe o suprafaţă cultivată de 5,01 milioane hectare, în creştere faţă de 4,88 milioane hectare. Traderii şi analiştii se aşteptau pentru acest an la o recoltă mai mare de grâu în Franţa, cel mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, în pofida impactului negativ provocat de valul de căldură înregistrat la finele lunii iunie.

În schimb, la rapiţă, Ministerul francez al Agriculturii prognozează o recoltă de 3,6 milioane tone, cu 27% mai puţin decât cea de anul trecut şi totodată cea mai mică recoltă din ultimii 16 ani.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)