Povestea surorii care s-a târât pe brânci pentru a-l îngriji pe poet în ultimii săi ani de viață
Introducere: O soră devotată, un destin tragic
Foto: cdn.adh.reperio.news
În istoria literaturii române, numele lui Mihai Eminescu strălucește ca o stea de magnitudine întâi. În spatele geniului său, însă, se află o galerie de personaje care i-au marcat existența, printre care un loc aparte îl ocupă sora sa, Harieta Eminovici.
Puțin cunoscută publicului larg, ea a fost numită de contemporani „îngerul păzitor” al poetului, datorită devotamentului aproape supranatural cu care l-a îngrijit în cei mai grei ani ai vieții sale.
Deși infirmă, cu o mobilitate extrem de redusă, Harieta a cheltuit fiecare bănuț și a suportat suferințe fizice inimaginabile pentru a-i alina durerile fratelui său. Acest articol își propune să readucă în lumină figura acestei femei remarcabile, care, deși umbrită de gloria lui Eminescu, merită pe deplin recunoștința și admirația noastră.
Familia Eminovici: Un neam numeros și marcat de suferință
Gheorghe Eminovici, căminarul din Ipotești, și soția sa, Raluca Iurașcu, au avut unsprezece copii – opt băieți și trei fete. Viața multora dintre ei a fost presărată cu tragedii: boli incurabile, sinucideri sau afecțiuni grave. În contrast, unii au excelat în domeniile lor, de la literatură la medicină sau strategie militară.
Mihai, al șaptelea copil, a fost, desigur, geniul literar. Dintre surori, Aglaie, cea mai mare, a rămas văduvă și săracă, iar Harieta, cea de-a treia soră, născută în 1854, a fost sortită unei vieți de suferință fizică și de dăruire totală față de fratele său.
În contrast cu Aglaia, care a avut o soartă mai puțin marcată de sacrificiu, Harieta a ales să-și consume viața în slujba lui Mihai, devenind astfel un simbol al abnegației frățești.
Harieta: O copilărie marcată de boală și inteligență sclipitoare
Harieta s-a născut în 1854, fiind cu patru ani mai mică decât Mihai. Încă din copilărie, a fost lovită de o boală gravă – probabil poliomielită – care i-a afectat grav mobilitatea. La maturitate, se deplasa cu mare dificultate, ajutându-se de două proteze metalice grele, de aproximativ șase kilograme fiecare.
În ciuda infirmității, Harieta avea o inteligență sclipitoare. A învățat singură să scrie și să citească, și-a format propriile concepții filozofice și chiar scria poezii. Eminescu însuși o descria ca pe „un geniu, în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I și cu o înțelepciune naturală cum rar întâlnești”.
Această apreciere arată cât de mult o prețuia poetul, dincolo de legătura de sânge.
Întoarcerea poetului și refugiul la sora sa
În iunie 1883, Mihai Eminescu a suferit o criză maniacală severă și a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu din București, cu diagnosticul de „manie acută”. După aproape un an de tratamente nereușite, a fost externat și a plecat la Mănăstirea Neamț, unde a stat internat până în aprilie 1887.
La 37 de ani, poetul era un om fără adăpost, bolnav și părăsit. Rușinat de crizele sale, nu a vrut să se întoarcă la Iași, unde își pierduse postul de subbibliotecar. Așa că, condus de un prieten, a ajuns la Botoșani, în pragul căsuței surorii sale Harieta, situată pe strada Sfântul Nicolae nr. 8. Era 11 aprilie 1887.
Harieta, deși ea însăși săracă și oloagă, l-a primit cu brațele deschise, considerând că providența a ales-o să-l ocrotească pe „marele creator întunecat”.
Sacrificiul zilnic: Cum se târa pe brânci pentru a-l alina pe Eminescu
Condițiile de trai erau extrem de modeste. Harieta trăia din venitul lăsat de tatăl lor, de 5.000 de lei, o sumă insuficientă pentru a face față cheltuielilor medicale. În fiecare noapte, când Eminescu era chinuit de dureri și o striga, Harieta, care nu-și putea pune protezele decât ziua, se târa pe brânci din camera ei până la patul fratelui.
„Protezele” erau de fapt niște mașinării grele de fier, pe care le scotea seara, rămânând aproape imobilizată. Cu toate acestea, cu un efort supraomenesc, reușea să ajungă lângă el și să-i aline suferințele.
George Călinescu, în „Viața lui Eminescu”, descrie această scenă cutremurătoare: „Acea fată bătrână, oloagă, sprijinită și împiedicată totdeauna în mers de niște mașini în greutate de 5 oca de fier” se târa noaptea pentru a-și îngriji fratele. Acest sacrificiu zilnic a făcut ca Harieta să fie numită pe bună dreptate „îngerul păzitor” al poetului.
Ultimii ani și moartea celor doi frați
Eminescu a locuit cu Harieta până la sfârșitul vieții sale. Boala sa s-a agravat treptat, iar în 1889, pe 15 iunie, poetul s-a stins la spitalul din București. Vestea morții sale a fost o lovitură cumplită pentru Harieta. Slăbită de ani de sacrificiu și de propria boală, ea nu a mai rezistat mult.
La 11 octombrie 1889, la doar câteva luni după moartea fratelui, Harieta a încetat și ea din viață. A fost înmormântată în cimitirul din Botoșani, aproape uitată de toți. Cu toate acestea, memoria ei a rămas vie în paginile scriitorilor și istoricilor care i-au evocat devotamentul.
Astăzi, la 135 de ani de la moartea sa, figura Harietei Eminovici rămâne un exemplu de iubire frățească și de sacrificiu suprem, demn de a fi cunoscut și onorat de toți românii.
Surse
- ceeol.com — Sora poetului
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=270936 - adevarul.ro — Cine a fost „îngerul păzitor“ al lui Mihai Eminescu, femeia care s-a târât pe brânci pentru a alina
https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cine-a-fost-ingerul-pazitor-al-lui-mihai-1649737.html - ziarullumina.ro — Harieta Eminovici, de 135 de ani în Cerul iubirii lui Hristos
https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/harieta-eminovici-de-135-de-ani-in-cerul-iubirii-lui-hristos-192959.html
