Elevii se întorc la școală, din 8 februarie, a anunțat, joi, președintele Klaus Iohannis, acesta precizând că majoritatea școlilor se vor deschide. Decizia a fost luată după discuțiile cu ministrul Sănătății, ministrul Educației, dr.
Raed Arafat și dr. Adriana Pistol.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la finalul discuțiilor avute cu ministrul Sănătății și ministrul Educației, că s-a ajuns la o decizie în unanimitate. „Începând semestrul 2, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul 2, majoritatea școlilor se vor redeschide, asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum a avut evoluția în ultimele săptămâni”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Revenirea elevilor și preșcolarilor va ține seama de rata de infectare din localitate. „Majoritatea școlilor se redeschid.