Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban a anunţat vineri că intenționează să dea în judecată Executivul pentru a-l obliga să respecte legea şi să organizeze alegeri locale. Orban susține că este vorba despre 40 de localităţi unde s-a vacantat funcţia de primar sau a fost dizolvat consiliul local.
Ludovic Orban în studioul HotNews.roFoto: Hotnews „Deşi guvernul a primit încă de anul trecut adrese oficiale de la AEP prin care a fost informat de faptul că multe localităţi au rămas fără primar, acesta a refuzat să emită hotărârile de guvern pentru organizarea alegerilor. Nu există atentat mai grav la adresa democraţiei decât refuzul de a organiza alegeri.
Singura sursă de legitimitate pentru aleşi este votul acordat de cetăţeni. Cine nesocoteşte dreptul de vot al oamenilor este un duşman al democraţiei”, scrie Ludovic Orban, pe Facebook.