Premierul Marcel Ciolacu respinge ideea modificării legii off-shore şi spune că acest subiect nu figurează pe agenda întâlnirii cu reprezentanții OMV.
„Nu puneți o presiune pe un subiect care nu există”, a spus, luni, premierul Marcel Ciolacu.
„Este o solicitare din partea dânșilor să mă văd și eu, și domnul președinte al Senatului. Eu știu că este o lege a off-shorului, asumată de către noi…
Există niște litigii, iar președintelui OMV i-am solicitat să încercăm pe cale amiabilă să încheiem acele litigii pe care le are cu statul român. Cred că o să fie pe agenda de discuții”, spune premierul Marcel Ciolacu.
El precizează că subiectul modificării legii off-shore nu există.
„Eu nu pot să vorbesc un subiect pe care nu îl am pe agendă. Eu nu-l am.
Eu am o lege off-shore în România pe care nu o negociez. Nu am nici de gând. Nu puneți o presiune pe un subiect care nu există”, a încheiat Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.