Marea Britanie. Peste o mie de ofițeri ai poliției londoneze sunt în prezent suspendați sau cu atribuțiile restricționate, la șase luni după ce o analiză independentă a scos la iveală “problemele sistemice fundamentale”, precum rasism, sexism sau homofobie.

· editat de A. Predescu

Poliția Metropolitană din Londra (Met) are aproximativ 34.000 de ofițeri, dintre care 201 sunt suspendați, iar 860 au atribuțiile restricționate. Aproximativ 60 ar putea fi demiși în fiecare lună în următorii doi ani, a declarat reporterilor comisarul adjunct Stuart Cundy.

Dintre aceștia, 275 sunt anchetați pentru abateri grave, dintre care o proporție semnificativă implică presupuse violențe împotriva femeilor. În urmă cu șase luni, o analiză independentă a scos la iveală “problemele sistemice fundamentale” din interiorul Met, printre care se numără rasismul, misoginia, sexismul și homofobia. Instituția s-a confruntat cu o serie de scandaluri în care au fost implicat polițiști și care au făcut înconjurul lumii, precum uciderea tinerei Sarah Everard  de ofițerul Wayne Couzensși, sau demascarea polițistului David Carrick ca violator în serie.

După ce Carrick a fost condamnat la închisoare pe viață pentru zeci de infracțiuni sexuale, au fost analizate 1.600 de cazuri în care ofițerii au fost acuzați de violență domestică sau sexuală în ultimii zece ani și nu a fost luată nicio măsură. În prezent, au fost redeschise aproximativ 450 de investigații.

În ultimul an, o sută polițiști londonezi au fost concediați pentru abateri grave, în creștere cu 66% față de rata normală. Numărul de sesizări din partea publicului s-a dublat.

Sursă: Sky News

Distribuie articolul:

Urmărește-ne și pe Facebook ca să fii la curent cu știrile cu adevărat importante, actualizate non-stop.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.