Recent, au reapărut preocupări legate de ideea unei simulări existențiale. Dacă ne întrebăm serios dacă trăim într-o simulare, trebuie să ne pregătim pentru o explorare profundă. Primul pas este definirea conceptului de simulare.
Nu este vorba de a trăi într-un sistem de operare precum Windows, deși ideea unei simulări, în esența sa, presupune că realitatea noastră tangibilă este formată din componente fizice, pe care le numim atomi.
Acești atomi sunt, de fapt, energie în mișcare, ceea ce înseamnă că noi nu atingem niciodată nimic în mod real. Când batem din palme, de exemplu, de fapt, câmpurile energetice din jurul mâinilor noastre se resping reciproc.
Astfel, acceptăm că toate elementele existente sunt forme de energie, iar această energie este descrisă prin numere matematice. Aceste numere nu sunt invenții umane, ci descoperiri, evidențiind existența unei structuri matematice fundamentale în universul nostru.
În anul 1909, descoperirea fizicii cuantice a introdus o nouă înțelegere: cum observarea poate influența direct comportamentul atomilor. Această descoperire fascinantă a amplificat discuția despre simulare.
La câteva decenii după teoria relativității a lui Einstein, s-a ajuns la descoperirea mai multor dimensiuni, care culminează cu teoria corzilor.
În această teorie, se sugerează că realitatea noastră este un rezultat al unor corzi fundamentale care colaborează pentru a structura universul, fiecare ascunzând un cod specific. Astfel, ne putem imagina trăind într-o realitate codificată sofisticat.
Lansarea filmului „Matrix” în 1999 a popularizat ideea simulării, aducând-o în conștiința publică. După două decenii, un laureat al premiului Nobel a demonstrat matematic că există elemente matematice profund înrădăcinate în structura fizicii cuantice.
Acest lucru a fost confirmat de un experiment care a arătat că, în esența sa, universul este construit pe un fundament numeric. Descoperirile ulterioare ne-au condus la conceptul unei realități bazată pe principiul de bază 9, evidențiind importanța cifrelor 3, 6 și 9.
Există doar nouă cifre fundamentale: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9. Acestea, adunate, duc la o circularitate care revine la puterea acestei cifre 9.
Sistemele noastre informatice funcționează într-un sistem binar care generează un tipar infinit ce urmează secvența 1-2-4-8-7-5, însă cifrele 3, 6 și 9 scapă acestui tipar, oscilând între ele sau reîntorcându-se întotdeauna la 9.
Astfel, în contextul simulării, atunci când cifrele triple apar frecvent, se sugerează că sistemul cu care interacționăm își face simțită prezența.
Importanța acestor numere nu este triviala, ele fiind considerate cheile ascunse ale universului nostru, reflectându-se consistent în matematicile fundamentale ce modelează mediul înconjurător.
