Medic rezident, după ce a încercat din 2022 să-şi echivaleze munca în străinătate: Am obosit! Nu mai am răbdare, energie şi putere / Nici nu a fost lăsat de către paznic să intre în Ministerul Sănătăţii / Dosar complet trimis spre analiză, pierdut

Un medic rezident în Radiologie, care a lucrat în patru spitale din Franţa, relatează, joi, că a încercat încă din 2022 să-şi echivaleze munca, dar încă nu a reuşit, deşi a trimis în repetate rânduri documente şi adeverinţe solicitate. Dosarele i-au fost respinse, pe diferite motive, iar un dosar complet a fost pierdut de oficialii Ministerului Sănătăţii. Când a refăcut dosarul, la întoarcerea în ţară, solicitarea i-a fost respinsă, pe motiv că actele depuse nu sunt cele trimise comisiei de specialitate. A încercat să intre în Ministerul Sănătăţii, pentru a rezolva situaţia, dar nu a fost lăsat de către paznic. ”Nu mai am răbdare, energie şi putere”, afirmă medicul, precizând că nu este singurul în această situaţie.