Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că 66 de transporturi de deşeuri au fost oprite la graniţă de la începutul acestei luni, după punerea în funcţiune a sistemului de trasabilitate pentru deşeurile transfrontaliere. Deşeurile care pot fi reciclate şi care aduc valoare economiei pot intra în continuare în ţară.
DeseuriFoto: Politia de Frontiera „66 de transporturi de deşeuri au fost oprite la graniţă de la începutul acestei luni, după punerea în funcţiune a sistemului de trasabilitate pentru deşeurile transfrontaliere, cu ajutorul Poliţiei de Frontieră. Din 1 iulie toate deşeurile care intră în ţară sunt verificate la punctul de trecere, incluiv de către Garda de Mediu şi monitorizate până la staţiile de reciclare, pe tot traseul lor”, a transmis marţi ministrul Mediului, citat de News.ro.