Timp de decenii, marginea Căii Lactee a fost un fel de fantomă: astronomii știau că există, dar nimeni nu putea spune exact unde.
Acum, grație datelor venite de la misiunea spațială Gaia, o echipă de cercetători a găsit în sfârșit un reper clar – și rezultatul zguduie orice hartă pe care ne-o făceam despre cosmos. Problema a pornit de la o confuzie veche.
Când încercau să traseze limita galaxiei, oamenii de știință căutau cele mai îndepărtate stele. Doar că stelele nu stau locului. Unele sunt ejectate din locurile lor de naștere de unde gravitaționale sau de explozii violente de supernove, apoi rătăcesc departe în vid.
Rezultatul: o graniță pătată, indistinctă, ca marginile unui nor care se destramă. Pentru a scăpa de această capcană, dr. Karl Fiteni și colegii săi au schimbat complet perspectiva. Nu s-au mai uitat unde merg stelele, ci acolo unde se nasc.
Și au găsit o metodă ingenioasă: au analizat vârsta stelelor de pe discul galactic. Aproape de centru, stelele sunt predominant foarte vechi. Pe măsură ce te îndepărtezi, apar stele mai tinere – pentru că gazele s-au strâns acolo mai târziu și au declanșat formarea de noi aștri.
Dar, la un moment foarte precis, tendința se inversează brusc. Dincolo de acea distanță, toate stelele pe care le găsești sunt din nou foarte vechi. Explicația? Nu s-au născut acolo: sunt stele bătrâne, ejectate din interiorul galaxiei, care au plutit până în periferie.
Reprezentat pe un grafic, acest fenomen desenează un „U” perfect. Punctul de jos al literei – acolo unde stelele sunt cele mai tinere – marchează adevărata frontieră a zonei în care galaxia noastră mai poate produce lumi noi.
Folosind această tehnică a distribuției în formă de „U”, cercetătorii au calculat că formarea stelelor se oprește brusc la o distanță situată între 36.800 și 39.600 de ani lumină de centrul galactic. Aici se află limita structurală a discului Căii Lactee.
Desigur, granița nu este un zid impenetrabil. Există stele fugare care călătoresc cu peste 10.000 de ani lumină dincolo de această linie invizibilă.
Însă, pentru prima dată în istoria arheologiei galactice, avem un criteriu cantitativ clar și logic care spune exact unde se termină teritoriul în care galaxia noastră își mai naște aștrii. Studiul a fost publicat în revista Astronomy and Astrophysics.
