Misterul care a încălzit mințile specialiștilor timp de zeci de ani poate fi, în sfârșit, elucidat. Brațele de o disproporție aproape comică ale Tyrannosaurus rex, atât de scurte încât par o ciudățenie a evoluției, ar fi de fapt semnul unei schimbări dramatice de strategie letală.
Un studiu semnat de cercetători de la UCL și Universitatea Cambridge propune o explicație surprinzătoare: prădătorul uriaș a devenit atât de dependent de fălcile sale, încât membrele din față au devenit, pur și simplu, un accesoriu inutil.
Metodologia și descoperirile studiului
Cercetătorii au analizat 82 de specii de teropode, grupul din care face parte și celebrul T. rex, și au descoperit un tipar care se repetă.
Publicată în Proceedings of the Royal Society B, analiza lor dezvăluie că, pe măsură ce craniile acestor carnivore deveneau din ce în ce mai masive și mușcăturile mai zdrobitoare, brațele începeau să se atrofieze. Nu e vorba de un accident, ci de o tendință evolutivă clară.
Cu cât prădătorul își baza mai mult atacul pe forța craniului, cu atât membrele anterioare pierdeau teren, ca și cum natura ar fi spus: „folosește-l sau pierde-l”.
Până acum, oamenii de știință au încercat să explice brațele scurte ale T. rex prin teorii care mergeau de la obiceiurile alimentare până la rolul lor în împerechere sau echilibru. Noul studiu a lărgit perspectiva, comparând mai multe grupuri de dinozauri pentru a vedea dacă există fire comune.
Rezultatul a fost unul zdrobitor: toate speciile cu membre anterioare reduse aveau, invariabil, cranii mai robuste. Pentru a măsura această robustețe, echipa a dezvoltat un sistem nou, care a luat în calcul forța mușcăturii, forma craniului și cât de strâns erau sudate oasele.
În acest clasaj al capetelor de foc, T. rex a ocupat primul loc. La mică distanță s-a aflat Tyrannotitan, un gigant prădător care a cutreierat cândva teritoriul Argentinei de astăzi.
Charlie Roger Scherer, doctorand la UCL Earth Sciences și autorul principal al studiului, explică simplu mecanismul: „Capul a preluat rolul brațelor ca metodă de atac. Este un caz clasic de ‘folosește-l sau pierde-l’ — brațele nu mai sunt utile și își reduc dimensiunea în timp.”
Exemple și implicații evolutive
Dar T. rex nu a fost singurul care a urmat această cale. Studiul arată că brațele minuscule au apărut independent în cel puțin cinci linii evolutive diferite de dinozauri carnivori, de la tiranozauride și abelisauride, până la carcharodontosauride, megalosauride și ceratosauride.
Un exemplu frapant este Carnotaurus, prădătorul sud-american care, culmea, avea brațe și mai scurte decât T. rex. O altă specie analizată, Majungasaurus, care a trăit în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani în Madagascar, cântărea doar 1,6 tone, mult mai puțin decât gigantul nord-american.
Totuși, avea membre anterioare reduse la extrem și un craniu extrem de robust. Cercetătorii subliniază că acest detaliu arată că tendința nu s-a limitat la prădătorii de talie maximă.
De altfel, studiul a scos la iveală că robustețea craniului era un factor mult mai puternic corelat cu micșorarea brațelor decât dimensiunea totală a corpului. Cu toate acestea, nu toate grupurile au ajuns la același rezultat pe aceeași cale.
Abelisauridele, de exemplu, și-au redus cel mai mult mâinile și segmentele antebrațului de după cot. În cazul lor, specii precum Majungasaurus au dezvoltat mâini extrem de mici. Tyrannosauridele, în schimb, au urmat o altă traiectorie evolutivă, reducerea producându-se uniform pe întregul membru.
Potrivit cercetătorilor, aceasta sugerează că linii genealogice separate au găsit soluții similare prin căi de dezvoltare complet diferite. Mai mult, analiza indică faptul că întărirea craniului s-a petrecut probabil înainte ca brațele să înceapă să se micșoreze semnificativ.
Logica e simplă, așa cum o formulează Scherer: un vânător nu renunță la o armă eficientă decât dacă are deja alta capabilă să-i preia rolul. Iar pentru T. rex și rudele sale, acea armă a fost capul.
