Cercetătorii explică fenomenul acustic al dunelor „țipătoare” și desființează miturile vechi de secole
O enigmă a deșerturilor: dune care cântă și țipă
În deșerturile și dunele de pe tot globul, atunci când condițiile sunt favorabile, se poate auzi nisipul țipând la o frecvență de 450 Hz.
Acest fenomen spectaculos, cunoscut drept misterul dunelor de nisip care cântă, nu este o iluzie optică sau un mit, ci rezultatul unui proces fizic uimitor de precis: mișcarea și sincronizarea la nivel micro a granulelor perfect uscate.
De secole, călătorii care traversează anumite deșerturi relatează ceva oarecum neliniștitor: dune care cântă, țipă, latră și bubuie peste peisaj.
În diverse deșerturi nisipoase din întreaga lume, în circumstanțele potrivite, poți auzi o întreagă varietate de zgomote înfiorătoare — descrise când ca un cântec, când ca un fluierat, un lătrat sau un țipăt, în funcție de cât de dramatic percepi situația.
Legendele dunelor: diavoli adormiți și hani îngropați
În vremurile străvechi, înainte ca explicațiile moderne să lămurească acest fenomen, trebuie să fi fost de-a dreptul terifiant. În munții Tian Shan din sud-estul Kazahstanului, de pildă, se aude uneori un huruit surd care se rostogolește peste peisaj.
Legenda spune că fondatorul Imperiului Mongol, Ginghis Han, ar fi fost îngropat sub dune, iar zgomotele auzite de călători ar fi fost încercarea hanului de a-și povesti victoriile cumplite oricui trecea pe acolo.
O altă legendă susține că „shaitan”, adică diavolul, s-ar fi culcat acolo să doarmă după ce a fost lipsit de puterile sale satanice și ar fi devenit el însuși duna de nisip. Potrivit acestei legende, el se odihnește acolo și astăzi, dar scoate acele sunete îngrozitoare ori de câte ori este deranjat.
Marco Polo, la rândul său, a auzit zgomote asemănătoare când a străbătut dunele Chinei în secolul al XIII-lea, descriindu-le drept „sunete ale tobelor și cântecelor”.
Știința din spatele sunetelor: cum „cântă” nisipul
Cercetătorii au descoperit că sunetul este produs de alunecarea nisipului pe panta unei dune. Atunci când un strat suficient de gros de nisip uscat (de obicei peste 30 de centimetri) începe să curgă, granulele se ciocnesc și se freacă unele de altele, generând vibrații.
Dacă granulele sunt suficient de uniforme ca mărime și formă, vibrațiile se sincronizează, producând un sunet continuu, asemănător unui zumzet sau unui fluierat. Frecvența sunetului depinde de viteza de alunecare și de dimensiunea granulelor: nisipul fin produce sunete mai înalte, iar cel grosier sunete mai joase.
De exemplu, în deșertul Gobi sau în anumite dune din California, frecvența poate atinge 450 Hz, aproape de nota „la” muzicală.
Factorii care influențează „cântecul” dunelor
Nu orice dună „cântă”. Pentru ca fenomenul să aibă loc, sunt necesare câteva condiții specifice: nisipul trebuie să fie extrem de uscat, granulele să aibă o dimensiune relativ uniformă (de obicei între 0,1 și 0,5 mm), iar panta dunei să fie suficient de abruptă (peste 30 de grade).
De asemenea, umiditatea poate „amorți” sunetul, motiv pentru care dunele „cântătoare” se găsesc mai ales în deșerturile aride, unde ploile sunt rare. Un alt factor important este compactitatea nisipului: dacă acesta este prea tasat, granulele nu se pot mișca liber, iar sunetul nu se produce.
În schimb, atunci când nisipul este afânat și începe să curgă, se creează un efect de avalanșă care amplifică vibrațiile.
Dune celebre și experiențe sonore unice
Unele dintre cele mai cunoscute dune „cântătoare” se află în deșertul Gobi din Mongolia, în deșertul Sahara, în Peninsula Arabică și în anumite zone din Statele Unite (de exemplu, Duna Eureka din California).
În Mongolia, turiștii care vizitează dunele Khongoryn Els pot auzi un vuiet profund care se aude de la kilometri distanță, mai ales după-amiaza, când vântul și căldura usucă nisipul. Localnicii numesc aceste dune „cântătoare” sau „bubuitoare”, iar sunetul este atât de puternic încât poate fi confundat cu un avion sau cu o furtună.
Experiența este cu atât mai impresionantă cu cât vizitatorii pot coborî pe dună, declanșând ei înșiși sunetul prin alunecare.
Mituri demontate și perspective moderne
Înțelegerea mecanismului prin care cântă nisipul a demontat mituri vechi de secole, transformând o simplă spaimă ancestrală într-un studiu fascinant de dinamică și acustică. Astăzi, oamenii de știință folosesc acest fenomen pentru a studia proprietățile nisipului și comportamentul materialelor granulare, cu aplicații în geologie și inginerie.
De asemenea, înțelegerea acestui proces ajută la interpretarea seismogramelor, deoarece vibrațiile produse de nisip pot fi confundate cu cutremure ușoare. Cercetările continuă, iar misterul dunelor care cântă rămâne una dintre cele mai spectaculoase manifestări ale naturii, unind știința cu poveștile străvechi ale călătorilor.
