Noii sateliți Starlink amenință să orbească ochii cerești ai astronomilor – Alarmă în cosmos

Într-o descoperire îngrijorătoare pentru comunitatea științifică, un studiu recent a dezvăluit că sateliții Starlink de generația a doua, lansați de compania SpaceX, emit radiații electromagnetice neintenționate de până la 30 de ori mai intense decât predecesorii lor.

Această revelație ridică serioase semne de întrebare cu privire la viitorul observațiilor astronomice și la capacitatea noastră de a studia Universul.

Cercetătorii au utilizat telescopul Low-Frequency Array (LOFAR), o rețea impresionantă de antene radio răspândite în opt țări europene, pentru a analiza comportamentul noilor sateliți.

Rezultatele sunt alarmante: modelele „V2 mini”, cele mai comune dintre sateliții de generația a doua, emit radiații de până la 32 de ori mai puternice decât versiunile anterioare.

Aceste emisii nedorite se suprapun cu frecvențele radio naturale emise de obiecte cosmice îndepărtate, precum stele, exoplanete, găuri negre și pulsari.

Intensitatea acestor radiații artificiale este atât de mare încât ar putea efectiv să „orbească” radiotelescoapele, făcând imposibilă detectarea semnalelor slabe din adâncul spațiului.

Pentru a înțelege amploarea problemei, astronomul Cees Bassa de la Institutul de Radioastronomie din Țările de Jos (ASTRON) oferă o comparație sugestivă.

El explică că diferența dintre radiațiile emise de sateliții Starlink și cele mai slabe obiecte radio vizibile pe cer este similară cu contrastul dintre cele mai pale stele vizibile cu ochiul liber și strălucirea Lunii pline.

Situația devine și mai îngrijorătoare în contextul expansiunii rapide a constelațiilor de sateliți.

SpaceX a lansat deja peste 1.300 de sateliți mini V2 doar în 2024, iar alte companii precum Amazon cu Proiectul Kuiper și China cu Constelația Thousand Sails se pregătesc să-și lanseze propriile megaconstelații.

Estimările sugerează că până la sfârșitul deceniului am putea avea 100.000 de sateliți pe orbită. Comunitatea științifică avertizează că, în absența unor măsuri de control, ne îndreptăm spre un „punct de inflexiune” ireversibil.

Dincolo de acest punct, capacitatea noastră de a studia obiectele cele mai fascinante din Univers ar putea fi compromisă semnificativ.

În fața acestei provocări fără precedent, astronomii fac apel la o reglementare mai strictă a lansărilor de sateliți și la o colaborare mai strânsă între companiile spațiale și comunitatea științifică.

Găsirea unui echilibru între progresul tehnologic și preservarea abilității noastre de a explora cosmosul devine astfel o prioritate urgentă pentru viitorul cercetării astronomice.