În inima Chinei antice, într-un sit neolitic ce datează de acum cinci milenii, arheologii au deslușit o practică funerară surprinzătoare, aruncând o lumină nouă asupra modului în care oamenii din cultura Liangzhu se raportau la moarte.
Descoperirile, detaliate într-un studiu publicat în revista Scientific Reports, dezvăluie că locuitorii acelor vremuri prelucrau oasele strămoșilor lor, transformându-le în obiecte cu o încărcătură ritualică profundă, precum cupe și măști.
Situl, situat în apropierea așezării Liangzhu – considerată cea mai timpurie formă de oraș din Asia de Est – a oferit o serie de indicii remarcabile.
În canale și șanțuri, cercetătorii au recuperat peste cincizeci de fragmente umane, printre care cranii, maxilare și alte oase, toate purtând urme evidente de tăiere, perforare și șlefuire.
Analizele cu radiocarbon au confirmat vârsta acestor materiale, datându-le între anii 3000 și 2500 î.e.n. Coordonatoarea cercetării, Junmei Sawada de la Universitatea de Sănătate și Bunăstare din Niigata, Japonia, a subliniat că unele dintre aceste oase erau neterminate și pur și simplu aruncate.
Această observație sugerează o abordare mai degrabă pragmatică, decât una pur sacră, față de rămășițele umane.
Mai mult, lipsa semnelor de violență sau de dezmembrare forțată indică faptul că oasele erau prelucrate doar după ce trupurile se descompuseseră complet, procesul fiind unul controlat și deliberat.
Printre cele mai neobișnuite artefacte se numără patru cranii tăiate orizontal, transformate în veritabile „cupe craniene”, și alte patru cranii secționate vertical, modelate pentru a semăna cu măști cu trăsături umane.
Deși obiecte similare nu au mai fost descoperite anterior în necropolele Liangzhu, în unele înmormântări bogate s-au găsit cupe asemănătoare, posibil folosite în cadrul ceremoniilor religioase.
O altă piesă remarcabilă este o mandibulă umană aplatizată intenționat, o practică fără precedent în această regiune. Întreaga colecție de artefacte relevă o schimbare profundă în percepția asupra morții, petrecută în perioada de urbanizare accelerată a culturii Liangzhu.
Echipa de cercetare a explicat că, pe măsură ce oamenii au început să trăiască în comunități mai mari și mai anonime, legăturile de rudenie s-au diluat, iar rămășițele umane au început să fie privite nu doar ca vestigii ale unor indivizi, ci și ca simple materiale de lucru.
Elizabeth Berger, bioarheolog la Universitatea California, Riverside, a accentuat această transformare a valorilor sociale.
Ea a considerat cel mai interesant aspect modul în care aceste oase au fost tratate, aproape ca deșeuri, ceea ce indică o redefinire a relației dintre individ și comunitate într-o societate aflată în plin proces de urbanizare.
Aceste practici neobișnuite au persistat cel puțin două secole, după care au dispărut complet, conform datelor obținute.
Motivele din spatele acestei încetări brupte rămân necunoscute, însă cercetătorii intenționează să efectueze analize suplimentare pentru a stabili proveniența exactă a oaselor și contextul precis al prelucrării lor.
Studiul oferă o nouă perspectivă crucială asupra modului în care oamenii neolitici din China au început să-și redefinească relația cu moartea, identitatea și structura socială, într-o lume care devenea tot mai complexă.
