În timp ce teoria Big Bang sugerează un început exploziv al Universului, o altă teorie, cea a stării staționare, propune o cu totul altă perspectivă.
Imaginată de fizicienii Thomas Gold, Hermann Bondi și Fred Hoyle, această teorie contestă ideea unui început cosmic, susținând că Universul a existat dintotdeauna și va continua să existe la infinit.
Potrivit acestei teorii, Universul se află într-o continuă expansiune, dar în același timp, materia este creată constant, într-un ritm imperceptibil, pentru a compensa diluarea cauzată de expansiune.
Astfel, densitatea materiei din Univers rămâne constantă, menținând aspectul său general neschimbat de-a lungul timpului. Această creație continuă a materiei, deși greu de imaginat, ar explica cum un Univers aflat în expansiune își păstrează aspectul general.
Teoria stării staționare a fost populară o vreme, însă observațiile astronomice au început să o contrazică. Astronomii au descoperit că Universul nu este static, ci a evoluat de-a lungul timpului.
Galaxiile îndepărtate, observate cu ajutorul radiotelescoapelor, arată diferit față de cele apropiate, indicând că Universul a trecut prin perioade distincte de evoluție.
Mai mult, descoperirea radiației de fond cosmică de microunde, o relicvă a Big Bang-ului, a reprezentat o lovitură majoră pentru teoria stării staționare. Această radiație, prezentă în tot Universul, este o dovadă a unei stări inițiale fierbinți și dense, incompatibilă cu ideea unui Univers static.
De asemenea, abundența elementelor ușoare din Univers, precum hidrogenul și heliul, se potrivește cu predicțiile teoriei Big Bang, care susține că acestea s-au format în primele minute după nașterea Universului. Teoria stării staționare nu poate explica aceste observații.
Deși teoria stării staționare a fost în mare parte abandonată, ea a reprezentat un moment important în cosmologie, stimulând dezbateri aprinse și conducând la noi cercetări ce au dus la o mai bună înțelegere a Universului.
