1. Home
  2. Economie

Parlamentul European a votat miercuri pentru ca Uniunea să se poată împrumuta de pe piețe

Într-un aviz adoptat cu o largă majoritate în sesiune plenară, eurodeputaţii au confirmat principiul extinderii surselor de finanţare ale UE pentru a acoperi “cel puţin” costurile legate de planul de relansare, în contextul în care chiar detaliile şi calendarul exact al acestor măsuri fac obiectul unor negocieri aprige între PE şi statele membre.În cadrul unui summit maraton din iulie, Cei 27 s-au pus de acord asupra unui plan de relansare economică de 750 de miliarde de euro, care prevedea ca UE să se doteze cu noi surse de venit pentru a nu creşte contribuţiile statelor membre.Această undă verde a eurodeputaţilor va reprezenta chiar baza juridică care va permite Comisiei Europene să se împrumute de pe pieţe pentru a finanţa acest plan, “Next Generation EU”, creând pentru prima dată o datorie comună.Votul, consultativ dar necesar, al PE deschide calea pentru o decizie a Consiliului European şi va permite începerea ratificării sale în cele 27 state UE

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)