Supercontinentul Pangea Ultima și triplul impact climatic
Peste 250 de milioane de ani, toate continentele de azi se vor strânge într-o singură masă de uscat. Și atunci, mamiferele – inclusiv specia umană – ar putea dispărea de pe fața Pământului.
Nu e un scenariu de science‑fiction, ci concluzia unui studiu publicat în Nature Geoscience, realizat de o echipă condusă de dr. Alexander Farnsworth, de la Universitatea din Bristol.
Cercetătorii au construit modele climatice avansate pentru a vedea cum ar arăta o planetă cu un supercontinent botezat Pangea Ultima. Imaginea e sumbră: o lume mult mai caldă, mult mai uscată, aproape ostilă oricărei forme de viață. Ce trei factori se combină pentru a crea acest infern?
În primul rând, efectul de continentalitate – uscatul imens, împins departe de oceane, pierde singurul regulator natural de temperatură. Apoi, Soarele, care devine treptat mai strălucitor și emite cu aproximativ 2,5% mai multă radiație.
În fine, activitatea vulcanică intensă pompează tot mai mult dioxid de carbon în atmosferă.
Condiții extreme și șanse de supraviețuire
„Supercontinentul nou apărut ar crea efectiv un triplu impact”, explică Farnsworth. Interiorul masei de uscat s‑ar transforma într‑un cuptor. Temperaturile generalizate ar urca între 40 și 50°C, iar extremele zilnice ar fi și mai mari.
Umiditatea ridicată ar împiedica răcirea prin transpirație – mecanismul cheie prin care mamiferele își reglează căldura corpului. Oamenii, alături de multe alte specii, ar muri pentru că nu ar mai putea elimina excesul de căldură.
Doar între 8% și 16% din suprafața viitorului supercontinent ar rămâne în limite tolerabile.
Câteva forme de viață ar putea supraviețui în nișe restrânse – rozătoare nocturne care fac vizuini, mamifere migratoare foarte specializate – însă deșertificarea generalizată ar face aproape imposibilă orice deplasare între habitate.
Vegetația ar dispărea, iar vânătoarea după hrană și apă s‑ar transforma într‑o cursă descurajantă.
Lecții pentru exoplanete și actuala criză climatică
Cum se ajunge la o asemenea concentrație de CO2? Cercetătorii au combinat modele tectonice cu modele de chimie oceanică. Degazarea vulcanică prevăzută pentru următoarele eoni ar urca nivelul dioxidului de carbon de la aproximativ 400 de părți pe milion (ppm) la peste 600 ppm. „
Desigur, asta presupune că oamenii vor înceta să ardă combustibili fosili; altfel, vom vedea aceste cifre mult, mult mai devreme”, avertizează prof. Benjamin Mills, de la Universitatea din Leeds. Istoria Pământului cunoaște deja cinci extincții în masă.
Acum 443 de milioane de ani, cea ordovician‑siluriană a șters 85% din viața marină. Devonianul târziu, acum 360 de milioane de ani, a măturat până la 75% din specii. Extincția permian‑triasică, acum 252 de milioane de ani, a eliminat peste 90% din speciile marine și 70% din cele terestre.
Aproape 200 de milioane de ani în urmă, erupții vulcanice masive au redus numărul speciilor la jumătate. Iar acum 66 de milioane de ani, un asteroid a pus capăt domniei dinozaurilor. Miza studiului depășește însă granițele Pământului.
Concluziile schimbă felul în care astronomii evaluează exoplanetele. Dacă continentele unei lumi fuzionează, temperatura poate sări brusc, chiar dacă acea lume se află în așa‑numita zonă locuibilă. „
O planetă situată în zona habitabilă s‑ar putea să nu fie cea mai ospitalieră pentru oameni, în funcție de faptul dacă continentele sunt dispersate sau se află într‑un singur supercontinent”, subliniază Farnsworth. Iar dincolo de timpurile geologice, mesajul e valabil chiar acum. „
Este extrem de important să nu pierdem din vedere actuala noastră criză climatică, care este rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră generate de om”, spune coautoarea dr. Eunice Lo. „ Astăzi ne confruntăm deja cu căldură extremă care este dăunătoare pentru sănătatea umană.
De aceea este crucial să atingem emisii nete zero cât mai curând posibil.” Valurile de căldură afectează culturile, suprasolicită rețelele de energie, pun în pericol comunități întregi.
Aceleași mecanisme fiziologice care ar face Pangea Ultima letală pentru mamifere – pragul de toleranță depășit, incapacitatea de termoreglare prin transpirație – sunt deja active, la scară redusă, în fiecare vară toridă.
Perspectiva unui supercontinent toropit de căldură sună îndepărtată, e adevărat. Dar tocmai ea ne reamintește cât de important este să acționăm acum.
