Aproape jumătate din lumina emisă de galaxii nu ajunge niciodată la noi. Este înghițită de nori denși de praf cosmic, lăsând astronomilor o imagine grav distorsionată a universului.
Ceea ce vedem acum este doar vârful aisbergului – regiunile mai puțin ascunse, în timp ce procesele fundamentale de formare a stelelor și evoluție a galaxiilor rămân invizibile. Miza este imensă: norii de praf care absorb lumina vizibilă nu sunt doar obstacole, ci și semne ale unor procese active.
În interiorul lor se ascunde gazul rece care alimentează nașterea stelelor. Fără acces la aceste regiuni, oamenii de știință nu pot înțelege cu adevărat cum se formează și evoluează galaxiile. „
Fără observații submilimetrice, obținem o imagine foarte părtinitoare a ceea ce este acolo”, subliniază Claudia Cicone, astrofizician la Universitatea din Oslo și unul dintre liderii proiectului. „ Ne lipsesc regiunile spațiului care sunt cel mai ascunse de praf.”
AtLAST sparge bariera prafului cosmic
Un proiect european ambițios promite să spargă această barieră de praf. Se numește Atacama Large Aperture Submillimeter Telescope – pe scurt, AtLAST.
Ideea este simplă în teorie, dar revoluționară în practică: un telescop submilimetru cu o singură antenă de 50 de metri, capabil să „vadă” exact în zonele pe care alte instrumente nu le pot pătrunde.
Spre deosebire de telescoapele actuale, care oferă priviri înguste și focalizate – asemenea unui microscop – AtLAST va acționa ca o cameră cu unghi larg, acoperind zone ale cerului de până la 16 ori mai mari decât diametrul lunii pline într-o singură observație. „
ALMA este puternică, dar nu poți cartografia cerul cu un microscop”, explică Tony Mroczkowski, astronom la Institutul de Științe Spațiale din Spania. AtLAST va schimba această paradigmă.
Cu o oglindă secundară de 12 metri și o antenă principală de 50 de metri, telescopul va putea detecta, în doar 1.000 de ore de observație, până la 50 de milioane de galaxii – majoritatea dintre ele invizibile până acum.
Inovație sustenabilă și moștenire științifică globală
Telescopul va fi amplasat în deșertul chilian, la peste 5 km deasupra nivelului mării. Acolo, atmosfera subțire și uscată oferă în mod natural cele mai clare ferestre spre cosmos.
Dar cercetătorii nu se bazează doar pe geografie: proiectul, care se desfășoară până în 2028, pune un accent deosebit pe sustenabilitate. „ Telescopul ar fi alimentat în întregime de energii regenerabile, folosind un sistem hibrid nou, adaptat”, spune Cicone.
Energia cinetică generată la încetinirea antenei va fi recuperată, alături de panouri solare și stocare în baterii și hidrură metalică. Chiar și oțelul și aluminiul folosite la construcție sunt planificate să fie produse cu emisii de carbon aproape zero.
Colaborarea internațională este la fel de vastă precum cerul pe care îl va cartografia: cercetători din Europa, Chile, Africa de Sud, Canada, Taiwan, Thailanda, Noua Zeelandă, Japonia și SUA contribuie cu expertiză în proiectare, prototipare și operare.
Odată finalizat, AtLAST va permite studii care astăzi par de domeniul science-fiction-ului: galaxiile prăfuite care acum se estompează în observații vor fi rezolvate individual, norii moleculari și discurile de resturi din jurul stelelor tinere vor fi cartografiate pe scară largă, iar atmosfera Soarelui însuși va putea fi analizată la lungimi de undă submilimetrice.
Oamenii de știință speră să identifice molecule care ar putea fi blocurile de construcție ale vieții și să surprindă evenimente tranzitorii – explozii, coliziuni – care nu sunt vizibile în altă parte. „
AtLAST este proiectat să funcționeze zeci de ani, cu instrumente actualizabile pentru a beneficia viitoarele generații de astronomi”, adaugă Cicone.
Practic, telescopul nu este doar o mașină de observat, ci o moștenire științifică în mișcare – o fereastră care se deschide exact acolo unde cerul părea mai întunecat.
