1. Home
  2. Internațional

Rosatom şi alte patru firme vor să construiască Centrala Nucleară de la Belene

Rosatom şi alte patru firme au anunţat că doresc să participe la realizarea Centralei Nucleare Belene, a anunţat ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, miercuri, pentru postul public de televiziune de la Sofia – BNT. Ea a făcut apel la „răbdare”, până la data de 19 august, când vor fi trimise toate ofertele din partea companiilor care vor să ia parte la realizarea acestui proiect, transmite Mediapool, preluat de Rador.

În opinia ministrului Temenujka Petkova, nu vom avea o reacţie negativă din partea Comisiei Europene, în cazul în care compania atomică rusă va câştiga proiectul. „Procedura pe care noi am elaborat-o este una publică, transparentă.

Conține criteriile relevante, cerințele privind accesul egal al tuturor celor care doresc să participe la acest tip de procedură. În afară de asta, procedura însăși a fost publicată într-un ziar oficial al UE.

Adaugă un comentariu

  • (nu va fi publicată)