De mii de ani, în Persia antică, morții erau expuși pe structuri uriașe pentru a fi devorați de păsări. O practică şocantă, dar profund spirituală şi ecologică.
O răscruce de civilizații și un ritual șocant
Foto: descopera.ro
Pentru cea mai mare parte a antichității, Persia s-a aflat la o răscruce de civilizații. Ca un veritabil creuzet cultural, multe dintre tradițiile sale se deosebeau profund de orice altceva întâlnit în lume. Una dintre cele mai izbitoare diferențe era felul în care persanii își tratau morții.
În loc să îngroape cadavrele sub pământ sau să le incinereze, adepții zoroastrismului le expuneau păsărilor necrofage pe structuri uriașe, fără acoperiș. Cunoscute sub numele de Turnurile Tăcerii (Dakhma), acestea nu funcționau ca morminte, ci ca platforme de purificare ecologică și spirituală.
Pentru alte civilizații, practica părea tulburătoare, însă în cadrul credinței zoroastriene ea era adânc înrădăcinată și profund spirituală.
Zoroastrismul: o credință a purității și a luptei cosmice
Înainte de întemeierea Imperiului Persan, regiunea era locuită de diverse triburi indo-iraniene, a căror viață spirituală se sprijinea pe ritualuri politeiste, pe zeități ale naturii și pe practici împărtășite cu verii lor vedici din India antică.
Persanii timpurii aveau un panteon divers, care cuprindea zei ai cerului, ai apei, ai vântului și ai focului. Fiecare zeitate era cinstită prin ritualuri simbolice distincte. Dar, în cadrul acestui sistem de credințe timpuriu, moartea era privită cu adâncă suspiciune.
Se credea că trupurile neînsuflețite atrag forțe malefice, iar o doctrină unificată care să dicteze felul în care trebuiau tratați morții nu exista. Schimbări dramatice au survenit în primul mileniu î.Hr., odată cu apariția zoroastrismului și a fondatorului său, Zarathustra, cunoscut și sub numele de Zoroastru.
El a declarat că lumea era un câmp de luptă între Asha, principiul cosmic al adevărului și al ordinii, și Druj, forța haosului și a impurității. Și-a îndemnat adepții să-l susțină pe Asha și pe zeitatea supremă, Ahura Mazda.
În momentul în care Imperiul Ahemenid s-a ridicat sub conducerea lui Cirus cel Mare, în secolul al VI-lea î.Hr., zoroastrismul se împletea deja profund cu identitatea persană.
De ce morții nu puteau atinge pământul
Odată cu zoroastrismul a apărut și o nouă modalitate de a-i trata pe cei morți. În această credință, puritatea rituală era unul dintre cele mai importante concepte, iar una dintre cele mai mari surse de impuritate erau cadavrele.
Adepții credeau că, în clipa morții, demonul Nasu pătrundea în corp, făcându-l necurat din punct de vedere spiritual și transformându-l într-un purtător al lui Druj. Nu era o teamă doar simbolică, ci una literală. Aceștia credeau că impuritatea se putea răspândi cu ușurință prin contactul cu un cadavru.
Din pricina acestei credințe în natura necurată a trupurilor neînsuflețite, îngroparea în pământ era considerată o blasfemie, deoarece ar fi contaminat solul, un element sacru dătător de viață. Incinerarea, la rândul ei, era interzisă pentru că focul era considerat o manifestare directă a divinității și nu trebuia profanat.
Soluția a fost ridicarea unor turnuri speciale, unde cadavrele erau expuse soarelui și păsărilor, lăsând natura să își facă treaba de purificare.
Arhitectura și ritualul din Turnurile Tăcerii
Turnurile Tăcerii erau construcții circulare, din piatră sau cărămidă, fără acoperiș, situate de obicei pe coline sau în zone izolate. Înălțimea lor putea ajunge la câțiva metri, iar diametrul la zeci de metri. În centru se afla o groapă adâncă, numită „ossuar”, unde erau aruncate oasele rămase după ce păsările consumau țesuturile moi.
În jurul acestei gropi, trei cercuri concentrice marcau locurile destinate bărbaților, femeilor și copiilor. Ritualul începea cu o procesiune funerară, în care cadavrul era transportat de către „nasasalar” (purtătorii de cadavre) până la poarta turnului. Acolo, familia și preoții recitau rugăciuni, apoi corpul era așezat pe platformă.
În câteva ore, vulturii și alți necrofagi reduceau cadavrul la un schelet curat. Oasele erau apoi adunate și aruncate în ossuar, unde se descompuneau în timp sub acțiunea soarelui și a varului. Întregul proces era văzut ca o eliberare a sufletului de povara trupului și o întoarcere pură la natură.
Eficiență șocantă și conștiință ecologică timpurie
Deși pentru occidentali practica poate părea șocantă, ea este de o eficiență remarcabilă din punct de vedere ecologic. Un studiu realizat la Forensic Anthropology Research Facility din Texas (SUA) a arătat că vulturii pot scheletiza aproape complet un cadavru în doar cinci ore. Într-un sicriu, procesul similar durează mai aproape de cinci ani.
Prin urmare, Turnurile Tăcerii evită impactul negativ al înmormântărilor moderne, care ocupă aproximativ 404.685 de hectare de teren doar în America. Producția de sicrie distruge în jur de 1,6 milioane de hectare de pădure anual.
În plus, multe corpuri sunt îmbălsămate, ceea ce introduce în sol aproximativ 3 milioane de litri de fluid de îmbălsămare, potențial contaminant pentru sol. Dakhma-urile reprezintă astfel una dintre primele forme de conștiință sanitară din istorie: un efort suprem de a proteja solul dătător de viață și rezervele de apă de orice urmă de impuritate.
În plus, ele oferă un ultim act de caritate, hrănind păsările și asistând sufletul în trecerea sa către cer.
Moștenirea Turnurilor Tăcerii într-o lume supraaglomerată
Deși practica poate părea șocantă pentru occidentali, care sunt obișnuiți cu îngroparea ca normă, se poate argumenta că dakhma-urile sunt mai prietenoase cu mediul și poartă un ultim act de caritate.
Într-o lume cu o populație ce a depășit 8 miliarde, poate că e momentul să luăm mai în serios practicile funerare ecologice cum ar fi, de exemplu, compostarea umană. Turnurile Tăcerii rămân o mărturie a unei viziuni străvechi asupra morții, care punea mai presus de toate puritatea spirituală și respectul pentru natură.
Ele ne amintesc că există modalități alternative de a ne lua rămas bun de la cei dragi, modalități care pot fi în același timp profund spirituale și ecologice. Înțelegerea acestor turnuri ne ajută să pătrundem mai bine viziunea persană asupra vieții și a morții, asupra naturii, a trupului și a sufletului.
Dincolo de aparența extremă a acestui ritual, abordarea persană reprezintă una dintre primele forme de conștiință sanitară din istorie: un efort suprem de a proteja solul dătător de viață și rezervele de apă de orice urmă de impuritate.
Surse
- incredibilia.ro — O practică funerară milenară în declin – Turnurile tăcerii
https://incredibilia.ro/o-practica-funerara-milenara-in-declin-turnurile-tacerii/ - descopera.ro — Turnurile tăcerii: de ce oamenii și-au oferit morții vulturilor timp de peste 3.000 de ani?
https://www.descopera.ro/istorie/20726401-turnurile-tacerii-de-ce-oamenii-si-au-oferit-mortii-vulturilor-timp-de-peste-3-000-de-ani
