Timp de opt ani, un tren a străbătut noaptea tunelurile de sub Berlin fără să transporte niciun călător. Nimeni nu urca, nimeni nu cobora. Garnitura pleca, ajungea la capăt, se întorcea și dispărea în întuneric. Nu era o eroare de program, nici o rută uitată de cineva.
Era singurul mod de a împiedica o infrastructură complet nouă să moară înainte de a fi folosită vreodată. Povestea începe în 2006, când autoritățile germane au pus pe masă planul unui aeroport care urma să înlocuiască vechile terminale din Tegel și Schönefeld.
Se numea BER, avea un buget de 2 miliarde de euro și un termen clar: toamna lui 2010, cel târziu 2011. Sub viitoarele terminale, din 2007, echipele au început să sape pentru o stație de metrou destinată trenurilor regionale.
Lucrările au mers atât de repede încât tunelurile erau gata în iunie 2009, iar gara a fost predată oficial Deutsche Bahn în martie 2010. Un an mai târziu, totul era electrificat. Părea că totul e pregătit.
Aeroportul avea însă să se deschidă abia pe 31 octombrie 2020, după 14 ani de muncă și șase amânări succesive. Între timp, stația de metrou stătea acolo, completă, luminată, perfect funcțională, dar inutilă. Și nu orice fel de infrastructură poate fi lăsată de izbeliște.
Șinele, tunelurile, echipamentele electrice au nevoie de mișcare constantă, exact ca un motor care nu trebuie oprit prea mult timp, altfel se blochează. Așa a apărut soluția absurdă: un tren regional a circulat gol, două nopți pe săptămână, timp de opt ani.
Misiunea lui era dublă – să ventileze tunelurile și să mențină în stare de funcționare sistemele care altfel s-ar fi degradat înainte ca un singur pasager să le atingă. Fiecare cursă consuma personal, electricitate și logistică reală, pentru o stație pe care nimeni nu o putea folosi.
Un coșmar tehnic cu 75.000 de defecte
În timp ce trenurile fantomă își făceau rondul nocturn, aeroportul se afunda într-un coșmar tehnic. Deschiderea a fost anulată cu mai puțin de o lună înainte de termen, din cauza unor defecțiuni grave la sistemul de protecție împotriva incendiilor, considerat complet neconform.
Un audit ulterior a scos la iveală peste 75.000 de defecte de construcție. Scări mecanice prea scurte pentru etajele pe care trebuia să le deservească. Un sistem de stingere a incendiilor bun de refăcut de la zero.
Ecrane și calculatoare instalate mult prea devreme, devenite obsolete înainte de a fi pornite vreodată, înlocuite apoi a doua oară.
Bugetul a sărit de la 2 miliarde la 5,7 miliarde în noiembrie 2013, apoi la peste 7 miliarde la deschiderea finală – de peste trei ori mai mare decât estimarea inițială. Valul a ajuns departe.
Klaus Wowereit, primarul social-democrat al Berlinului, care prezidase consiliul de administrație al companiei aeroportuare, a demisionat în august 2014, incapabil să mai susțină politic un asemenea eșec.
Doi ani mai târziu, un fost angajat a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru corupție legată direct de șantier. Dincolo de anecdotă, BER a devenit un simbol național al proiectelor de infrastructură ratate, într-o țară celebră tocmai pentru rigoarea ei industrială.
Ce rămâne după ce trenurile fantomă s-au oprit
Din 2020, aeroportul Willy-Brandt funcționează normal, iar trenurile care opresc în stația lui transportă în sfârșit oameni, nu curenți de aer.
Dar imaginea acelor garnituri care au străbătut tuneluri goale timp de opt ani, doar ca să le țină în viață, rămâne unul dintre cele mai stranii simboluri ale acestui proiect. O ironie care ne amintește că niciun plan perfect pe hârtie nu e imun la realitatea de pe teren.
